Directorul sportiv al clubului UTA Arad, Cătălin Barbu a trimis siteului Liga2.ro un drept la replică referitor la articolul „FC UTA SA mai luptă pe două fronturi pentru rămânerea în Liga a II-a”, prin care a ținut să aducă lămuriri în ceea ce privește declarațiile lui Bogdan Apostu din acel material.
Iată mai jos textul original trimis de oficialul arădean:
„În urma articolului publicat de dumnevoastră zilele trecute țin să vă menționez faptul că articolul este lipsit în totalitate de veridicitate. Sportivul în cauză ce pretinde că a oferit două soluții de salvare a echipei arădene, adună laurii altora. Țin să vă precizez faptul că vineri seara m-am gândit la mai multe variante pentru ca UTA să rămână în Liga a 2-a. Au existat două dosare pe rol la Comisia de Disciplină, iar după judecare pe adresa clubului au venit doar dispozitivele, conform regulamentului, cluburile în cauză, având la dispoziție 3 zile pentru a solicita motivarea hotărârii, lucru ce s-a si întamplat. Astazi urmează să fie declarat recursul in urma hotărarilor emise de CD a FRF cu privire la suspendarea celor două dosare ce au ca obiect neprogramarea echipei.
Pentru a veni in sprijinul echipei, am încercat să obtin cât mai mult timp, prin faptul că am solicitat motivarea hotărârii în a 3-a zi regulamentară, lucru ce s-a întamplat vinerea trecută, fiind astfel câștigate zilele de week-end, urmând ca motivarea hotărârii să fie emisă la începutul saptămânii. In caz contrar, daca nu se parcurgeau acești pași recursul nu mai putea fi declarat deoarece nu mai era cuprins în termenul regulamentar.
Cu privire la întelegerea dintre UTA și Satu Mare, sportivul în cauză nu are nici cea mai mică implicare deoarece personal m-am ocupat de această situație. Vineri seara în timp ce eram la Pitești, în jurul orei 20:00 am luat în calcul și posibilitatea de a solicita sprijinul celor de la Satu Mare. Așa se face că l-am contactat telefonic pe domnul Babuț și pe directorul sportiv al celor din Satu Mare pentru a le propune reprogramerea meciului. Lucru ce s-a și întamplat. Pe această cale țin să le mulțumesc în mod deosebit pentru promtitudinea și corectitudinea de care au data dovadă. Astfel, în jurul orei 22:00 documentul de reprogramare a jocului a fost întocmit, semnat, scanat și trimis pe site-ul clubului. Deși era o oră destul de târzie, asistentul manager al clubului a trimis adresa catre departamentul Competiții din cadrul FRF. Sper ca departamentul să ia la cunostiință solicitarea noastră și să reprogrameze jocul. UTA este un nume în fotbalul românesc și trebuie să ramana în Liga 2 iar în cel mai scurt timp să promoveze în Liga 1.
Catalin Barbu”