FC Snagov a reușit surpriza etapei șase prin victoria categorică, scor 3-0, în fața liderului, Viitorul Constanța. Unul dintre eroii partidei de la Ghermănești a fost Cristian Cristea. Atacantul ilfovenilor a contribuit decisiv la prima înfrângere a echipei patronate de Gheorghe Hagi prin cele două reușite din prima repriză.
Cristea a vorbit la finalul meciului pentru Liga2.ro despre schimbarea la față a echipei chiar contra liderului seriei, despre startul mai puțin reușit de campionat, de voință și concentrare și despre suporterii echipei FC Snagov. Nu în ultimul rând, atacantul a vorbit despre experiența sa de la echipa ilfoveană, de campionatul României, de obiectivul din acest sezon și de posibilitatea de a se transfera la o formație mai bună.
– Ați învins după patru meciuri, cum a fost meciul cu liderul?
– După o serie de înfrângeri cu scor foarte mare, vroiam să ne revanșăm și să le arătăm suporterilor că nu a fost o întâmplare tot ceea ce s-a făcut până acum aici. Echipa pe care a făcut-o domn’ profesor și tot ce s-a investit aici, că s-au făcut o grămadă de schimbări de când am început noul sezon, n-a fost întâmplător. La meciul ăsta ne-am concentrat foarte mult, ne-am pregătit bine toată săptămâna să ne arătăm valoarea contra unei echipe puternice, constante, una dintre cele mai bune și care vrea să urce în Liga I. Am ajuns să demonstrăm că și noi suntem fi valoroși.
– Ai fost la locul potrivit cu Viitorul, pot să spun.
– Da, uite că demult nu am mai dat un gol de pe linia porți. Am avut inspirație, au jucat și băieții foarte bine, că fără ei nu puteam să dau golurile astea. La primul gol am plecat pe prima bară și am deviat-o în poartă, dar al doilea, să zicem, aveam nevoie de un gol dintr-ăsta de pe linia porții. Cred că de un an nu am mai dat un gol așa, în care să-mi vină și mie mingea în picior și decât să o împing atât de simplu. În general sunt complicate goluri pe care le dau.
– Totuși, ai ratat cam mult. Ai mai avut cel puțin două ocazii de a marca.
– Prefer să am zece ocazi și să dau un gol de fiecare dată, decât să nu am niciuna și să nu dau niciun gol. Mai bine așa și să câștige echipa, că ăsta ne e obiectivul de fiecare dată.
– La primul gol, chiar dacă tu l-ai dat, toți s-au strâns în jurul lui Florea. Mi s-a părut că ai fost puțin surprins. Te-a deranjat că au reacționat așa?
– Toată echipa a participat la acel gol, iar meritul nu e numai al meu sau a lui Marinică, ci al tuturor jucătorilor. Evident că nu m-a deranjat, important a fost că sa dat gol și era 1-0.
– La 1-0 a fost o fază controversată în careu în care ai fost protagonist. Puteai marca, însă portarul te-a împiedicat să ajungi la minge. A fost penalty?
– Este al treilea meci în care nu mi se dă penalty sau în care suntem furați de arbitraj. A fost penalty. Sunt foarte multe greșeli de arbitraj contra echipei noastre decând s-a început sezonul.
„E vorba de concentrare la noi și de voință”
– Vă gândeați înainte că puteți învinge liderul?
– Să știi că ne-am pregătit bine, dar știi cum e fotbalul, poți să joci bine și să pierzi sau poți să joci prost și să câștigi. Acum am jucat și bine și am și câștigat. Știm că avem o echipă puternică, dar trebuie să ne concentrăm mult mai mult, atâta tot, e vorba de concentrare la noi și de voința asta de a sta pe teren și de a vrea să câștigăm.
– Ați fost mai concentrați și pentru că antrenorul a fost foarte supărat după înfrângerea cu FCM Bacău?
– Normal, domn’ profesor a fost foarte supărat pentru rezultatele pe care le-am avut pentru că nu se aștepta, dar nici noi nu ne așteptam, eram supărați pe noi. A fost supărat, noi ne-am concentrat mai mult și am vrut să-i facem cadou o victorie dintr-un meci foarte important, cred că cel mai important la ora actuală pentru noi. Am vrut să ne arătăm valoarea adevărată de echipă și până la urmă s-a văzut pe teren că am fost o echipă, nu unul sau doi. Toți am tras în aceeași direcție.
– Mai ales în a doua repriză ai fost puțin cam nervos. Ai intrat în niște clinciuri și riscai eliminarea. Crezi că Reghecampf te-a schimbat din cauza asta sau și din altele?
– Trebuia să ținem de acel avantaj de 2-0 și să nu îi lăsăm să prindă încredere. A fost un joc de intimidare pentru că vroiam foarte mult să câștigăm acest meci. Domn’ profesor a făcut o schimbare normală după ce a văzut că fizic nu mai puteam foarte mult și în plus aveam un cartonaș galben.
„Nu ne-am dat seama de potențialul pe care îl avem”
– Acasă jucați bine, nu ați luat bătaie. Crezi că afară puteți să câștigați?
– Dacă jucăm așa nu are cum să nu iasă bine. Până acum n-am câștigat pentru că nu am fost concentrați, nu ne-am dat seama de potențialul pe care îl avem. Poate că acum, după meciul ăsta, am primit o palmă și ne dăm seama de potențial, că avem o echipă foarte bună, dacă jucăm în echipă. Dacă nu suntem concentrați și fiecare vrea să facă ce vrea nu o să reușim. Și în deplasare, ca și acasă, dacă jucăm ca acum nu avem cum să nu câștigăm. Când vrem putem, am demonstrat-o cu cea mai bună echipă din campionat.
– A arătat Viitorul ca o echipă de locul 1? Crezi că au șanse la promovare, dar voi, mai sperați având în vedere începutul prost?
– Suntem în etapa 6, nu cred că putem vorbi de echipa care promovează sau de cea care retrogradează. E încă prea devreme, campionatul e lung și foarte ciudat, multe surprize pot apărea. Sper ca una dintre ele să fim noi, bineînțeles o surpriză placută.
Viitorul este o echipă tânără, cu jucătorii de calitate. În Liga a II-a este nevoie de foarte multă experiență pentru a putea promova.
Noi am demonstrat după acest meci că putem face mecuri foarte bune fără să primim gol, să fim o echipă bine organizată pe plan defensiv, cât și ofensiv. Avem o echipă mixtă, cu băieți tineri, foarte talentați și băieți cu experiență, care știu cum să trateze momentele de presiune.
– Cui îi dedici golurile? Am observat că după fiecare reușită faci semn către tribună.
– În primul rând lui tata pentru că după atâtea meciuri era foarte supărat și el, și pentru că na… mă susține de mic și așteaptă să fie răsplătit. Lui îi fac semn. Acum a fost și unchi-miu, care mă susține și el și chiar înainte mi-a spus că vrea să dau două goluri. La fel mi-a spus, înainte de meci, și domn’ profesor Reghe. Dumnezeu i-a ascultat pe toți, am dat două goluri.
– Ce reprezintă tatuajul de pe brațul tău sau l-ai făcut doar pentru aspect?
– Am un singur tatuaj, cel de pe mână cu chipul lui Iisus Hristos. Semnifică credința mea puternică, cea care mă reprezintă total.
„Publicul să ne susțină și în momente mai grele”
– Ți-ai dori un public mai numeros, unul care să încurajeze echipa și care să nu vină la meci doar ca simpli spectatori?
– Ne-am dori mai multă susținere din partea publicului și în momente mai grele. Sunt momente în care avem nevoie de el. Poate că și începutul prost de campionat i-a făcut să nu mai vină la meci. Ce jucător nu și-ar dori să joace în fața unui public mult mai numeros?
– Îți place la FC Snagov? Vii după ce ai jucat în Italia. Cum ți se pare aici față de acolo, din toate punctele de vedere?
– După cei patru ani jucați în campionatul italian pot spune că ar fi nedrept să comparăm Liga a II-a din Italia cu cea din România, dat fiind diferențele de buget și de condiții.
În ceea ce privește FC Snagov, pot spune că am găsit o echipă cu un grad ridicat de profesionalism, o echipă aflată în plină ascensiune, la care sunt mândru să joc tocmai pentru a concretiza acest proiect, proiect care urmărește promovare în Liga I.
– Ești de ceva timp la echipă. Crezi că de aici poți prinde o ofertă mai bună din altă parte?
– Mulți jucători au plecat la echipe mai mari după ce au jucat la FC Snagov, deci cred că ne poate oferi la toți oportunitatea să ne arătăm valoare. Important este să fim pregătiți pentru a juca la un nivel mai înalt.
– Unde ți-ai dori să te transferi? Visezi să ajungi la vreo echipă anume?
– Nu am un vis anume, vreau doar să îmi fac treaba oriunde aș juca și ca munca pe care o fac într-o bună zi să fie răsplătită.
– Etapa viitoare jucați cu CS Otopeni. Cum vezi meciul cu ei, având în vedere că v-a bătut în Cupă?
– Va fi un meci foarte greu. Este un derby ilfovean, iar după înfrângerea în Cupă avem un gust amar. Mergem la Otopeni să câștigăm și să demonstrăm că acest 3-0 cu Viitorul Constanța nu a fost o întâmplare.
Articol și foto de Marius ANGHEL