Uniristul George Petcuț a marcat primul său gol pentru Alba Iulia tocmai împotriva echipei din orașul său natal. Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a învățat ABC-ul fotbalului la UTA, însă nu a bifat niciun minut pentru echipa mare.
„Familia mea e la Arad, acolo am făcut junioratul, iar UTA a rămas echipa mea de suflet. Nu am cum să regret că am marcat, încerc să-mi fac treaba cât mai bine pentru actuala mea echipa. Nu a fost o premieră să joc contra arădenilor și sunt foarte bucuros că golul meu a adus Unirii trei puncte”, a precizat purtătorul tricoului cu numărul 16, venit în vara de la prim-divizionara FCM Tg Mureș pentru șase luni. Petcuț a devenit jucător de baza al echipei uniriste, unde a bifat până în prezent 360 de minute.
„Rămâne de văzut ce se va întâmpla din iarnă, dacă se vrea performanță eu aș fi dispus să continui la Alba. Aș fi foarte fericit ca la finalul turului să ne aflăm pe unul din locurile 2-3. Încă avem mult de muncit și sper să reușim în continuare să legăm cât mai multe victorii”, a mai spus uniristul.
Acesta nu a fost deloc impresionat de UTA, echipa ce țintește promovarea. „Nu i-am simțit puternici în teren, din contra mi s-a părut o echipă subțire comparativ cu Gaz Metan Severin sau Alro Slatina, care ne-au pus probleme mai mari”, a încheiat Petcuț.
Articol scris de Lucian DANCIU