Chindia nu și-a propus să promoveze, dar nici nu s-ar da la o parte dacă ar avea posibilitatea
Cu o zi înainte să împlinească 44 de ani, Gică Popescu a primit, la Slatina, un cadou din partea fotbaliștilor de la Chindia, o victorie pe terenul lui ALRO.
Gică Popescu a revenit în week-end în Oltenia natală. Fostul căpitan al Barcelonei și al echipei naționale a asistat la Slatina la victoria echipei sale, Chindia Târgoviște, care s-a impus în fața lui ALRO cu 2-1. Popescu a fost primit cu aplauze de cei aproximativ 1.000 de suporteri olteni și a urmărit partida împreună cu Ion Crăciunescu, cel care din această săptămână va renunța la funcția de președinte al Chindiei pentru a prelua Comisia Centrală a Arbitrilor.
Nu a văzut golul victoriei
Pe parcursul partidei, Popescu a părăsit de mai multe ori tribuna oficială pentru a vorbi la telefon, motiv pentru care nu a apucat să vadă golul victoriei echipei sale, marcat cu cinci minute înainte de ultimul fluier. La finalul partidei, „Baciul” a explicat și care este obiectivul echipei sale: „În fotbal e eronat să faci o planificare în timp. Trebuie doar să muncești, să faci un proiect sănătos. Anul trecut nu ne-am propus promovarea, dar am reușit-o. Acum ne dorim să jucăm cât mai frumos. Sperăm să mergem cât mai sus, vom vedea la finalul campionatului unde vom fi”.
Crăciunescu a supărat gazdele
Iminenta numire a lui Ion Crăciunescu la CCA, și prezența sa la partida de sâmbătă, a agitat spiritele în rândul fanilor prezenți la meci. Aceștia au protestat în dese rânduri față de prestația arbitrilor, reproșându-i lui Crăciunescu comportamentul brigăzii. „Eu sunt acum președintele clubului Chindia. Unii spuneau că nu trebuia să vin, dar până nu îmi dau demisia de la club, trebuie să-mi fac meseria. Nu știu de ce se supără lumea”, a spus Crăciunescu.
„Sper ca odată cu venirea domnului Crăciunescu la CCA, lucrurile să intre pe făgașul normal. Trebuie însă ca el să fie și ajutat”
Gică Popescu
44 de ani a împlinit azi Gică Popescu
articol scris de Adrian IOSUB