Liderul Seriei a II-a a Ligii 2 a respectat tradiția instituită de pe vremea vechiului club alb-violet la Timișoara. Mai mulți jucători de la ACS Poli au mers azi în cea mai populată locație din oraș pentru a dărui flori reprezentantelor sexului frumos, de ziua lor. Fotbaliștii sosiți mai recent la echipa de pe Bega s-au bucurat cel mai mult, au avut oportunitatea să-și facă noi cunoștințe în oraș.
Claudiu Belu, Ovidiu Popescu, Eduard Pap, Vlad Dragomir, Cristi Bărbuț, Rodirlei Duarte și Bogdan Chipirliu au sosit azi la mallul din Timișoara pentru a dărui flori. Unii jucători s-au scăpat rapid de „sarcină”, alții nu s-au grăbit și au căutat cele mai frumoase fete. Bărbuț a făcut notă discordantă și a intrat la o cunoscută librărie pentru a aduce mici bucurii bănățencelor.
„În fiecare an organizăm această acțiune cu echipa pentru a aduce un zâmbet timișorecelor și sper că am reușit acest lucru. Le dorim multă fericire și sănătate. Rezultatele poate le vor aduce la stadion alături de soți, iubiți, cine știe, și cele singure, poate mai prindem și noi ceva”, a spus Claudiu Belu, unul dintre burlacii alb-negrilor.
De „acțiune” s-a bucurat și africanul Rodirlei Duarte. Jucătorul cu pașaport portughez a oferit un motiv amuzant pentru care e încă singur în Timișoara. „Mi se pare o tradiție frumoasă în România, de Ziua Femeii, e foarte importante pentru noi să le dăruim flori. A fost amuzant să le dăruim, mi-a plăcut. Femeile din România sunt foarte frumoase, mie îmi plac și încerc să prind una, dar nu e ușor. Poate pentru că sunt urât”, a conchis „Rody”.
Nas în nas cu mărțișoarele alb-violeților
Jucătorii trupei timișorene din Liga 2 au dat la mall și de cei ai concitadinei de la ASU Poli. „Băieții în ghete” au oferit mărțișoare la cunoscutul centru comercial după ce s-au bucurat ieri de victoria cu Ghiroda. Cele două părți și-au urat baftă, pe teren au evitat să se întâlnească până acum.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)
Foto: Sebastian TĂ‚TARU