Brumă, eroul Gloriei: „A contat foarte mult că am avut galerie, de cinci ani nu am mai trăit așa ceva”

Marius ANGHEL 13 Apr. 2014, 17:00 Campionat
Brumă, eroul Gloriei:**

Gloria Bistrița a reușit în ultima etapă a returului să se claseze pe locul 6 al Seriei a II-a, loc care asigură prezența la play-off-ul pentru promovarea în Liga I. Echipa antrenată de Cristian Coroian a câștigat la Satu Mare, scor 1-0, în fața Olimpiei, adversar care a pierdut după acest rezultat locul de play-off. Singurul gol al meciului la care au asistat aproximativ 4.500 de spectatori a fost reușit în minutul 66 de Daniel Brumă. Putem spune că Brumă a fost eroul Gloriei și omul căruia îi poate mulțumi că acum nu se gândește la retrogradare.

Daniel Brumă a continuat seria meciurilor bune din acest sezon și la Satu Mare a dat lovitura de grație. Fotbalistului de 19 ani a fost impresionat de suportul galeriei bistrițene deplasate în nord-vestul țării.

„A fost un meci foarte greu, însă până la urmă a ieșit bine, ne continuăm drumul spre Liga I. Este o victorie foarte importantă. E adevărat, am marcat cinci goluri în actuala stagiune. Mă bucur că am marcat și astăzi în meciul decisiv, dar și în partidele cu ASA Târgu Mureș și FC Universitatea Craiova. Sperăm în continuare să facem meciuri cât mai bune. Dacă batem acasă, în deplasate trebuie să obținem cel puțin remiza. A contat foarte mult că am avut galerie, de cinci ani nu am mai trăit așa ceva. Suporterii au fost la înălțime, le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi. Ne dorim ca de acum înainte să vină lumea la stadion în număr mai mare și să ne fie alături”, a declarat Brumă pentru cfgloria.ro.

Brumă are 19 ani și e un produs al centrului de copii și juniori al Gloriei. Antrenorul Horațiu Pârțiu l-a adus la Bistrița de la Lunca Ilvei, pe când avea 14 ani. „L-am văzut jucându-se în curtea școlii și, cu ajutorul unui apropiat al familiei, l-am adus la Bistrița pentru un joc amical. Aveam nevoie de un atacant la juniori C și l-am remarcat imediat. E un talent nativ. Până la 14 ani nu știa nici regulamentul de fotbal. De-abia atunci a început fotbalul organizat”, a povestit, pentru sportulbistritean.ro, Horațiu Pârțiu.

Daniel Brumă a jucat până acum 14 jocuri pentru Gloria în campionatul Ligii a II-a și unul în Cupa României. A marcat patru goluri, trei dintre ele extrem de importante: unul cu CSU Craiova prin care Gloria a câștigat cu 1-0, altul cu ASA Târgu Mureș în etapa trecută și acesta cu Olimpia care duce Gloria în play-off. Daniel Brumă s-a născut în 15 septembrie 1994.

Foto: Adam KISS

Marius ANGHEL 13 Apr. 2014, 17:00 Campionat
Pe aceeași temă