Brașoveanu: „Povestea cu o serie în Liga 2 a fost discuție ipotetică. Cât timp totul se bazează pe o ipoteză, tot ceea ce reprezintă nu are suport real”

Mihai Andries 07 Nov. 2014, 13:25 Campionat
Brașoveanu:**

Comentariile făcute miercuri după amiază de secretarul general al Federației Române de Fotbal, Gheorghe Chivorchian la Sport Total FM despre drepturile TV ale Ligii 2 nu au rămas fără ecou. Vă reamintim că oficialul federal și-a exprimat regretul că nu a fost ascultat de către cluburi în vară atunci când a propus o singură serie în eșalonul secund, sistem care ar fi adus venituri generoase din televizare. „Din păcate, nu am fost ascultat în vară, iar acum este destul de târziu. Cred că astăzi ar fi avut o sumă substanțială în bugetele lor. Digi era într-o altă situație și ar fi acceptat un contract în acest sens.” a spus miercuri oficialul FRF, în emisiunea „Trafic Sport”, realizată de Horațiu Sima.

În această dimineață, Auraș Brașoveanu, președintele LPF 2, dar și al clubului Farul Constanța, a ținut să vină cu o serie de precizări referitoare la declarația lui Chivorchian. Astfel, acesta a declarat că propunerea FRF a fost una ipotetică, fără un suport real, iar oferta celor de la DigiSport nu a existat.

„Toată povestea cu o singură serie în Liga 2 a fost discuție ipotetică. S-a luat notă de propunerea domnului Chivorchian, dar nu a existat un plan concret în acest sens. Cât timp totul se bazează pe o ipoteză, pe ceva ce nu are fundament, tot ceea ce reprezintă nu are suport real. Ceea ce propuneau dânșii presupunea, la un calcul sumar, o creștere a cheltuielilor cu minim 50%. Iar fără un venit suplimentar care să ajute cluburile, nu aveam cu ce să acoperim cheltuielile” a comentat Brașoveanu.

„Cât despre varianta ca Digi să facă o ofertă pentru o singură serie, am discutat cu dumnealor. Au spus că niciodată nu au discutat că ar fi preluat Liga 2, daca era intr-o serie sau ca ar fi înaintat vreo sumă concretă în acest sens” a mai adăugat Brașoveanu

Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 07 Nov. 2014, 13:25 Campionat
Pe aceeași temă