Brăila a reaprins lupta pentru promovare în Seria I după victoria cu Rapid. Declarații | VIDEO

Marius ANGHEL 25 Apr. 2016, 19:45 Campionat

Ceea ce trebuia să fie un derby, ținând cont de faptul că se întâlneau echipa de pe locul al treilea, Dacia Unirea, și liderul seriei, Rapid București, a fost doar un galop de sănătate al formației pregătite de Alin Pânzaru. Dacia Unirea și-a luat revanșa pentru egalul din campionat în fața Rapidului, pe care acum l-a învins cu 2-0, ba mai mult a dominat autoritar, la toate capitolele liderul seriei și a relansat lupta pentru promovarea directă în primul eșalon.

Rapidul nu a arătat nimic la Brăila, dar are o galerie pe care și-ar dori-o orice echipă. Giuleștenii au excelat însă în brutalități, astfel că în urma unui cot pe care i l-a aplicat în față lui Niță, Morar a fost eliminat încă din minutul 30 și tot pentru o astfel gafă a lui Martin asupra lui Costel Roșu formația brăileană a primit un penalty pe care tot Roșu l-a transformat și a deschis astfel calea spre un succes meritat al formației de la Dunăre.

Brăilenii au fost superiori la capitolul posesie a mingii în prima repriză, însă nu și-au creat prea multe ocazii de gol. În minutul 8, Stănciulescu a centrat în fața porții, fundașii Rapidului nu au reacționat, dar nici atacanții brăileni, așa că mingea a trecut prin fața porții. La singura acțiune ceva mai periculoasă a oaspeților, din prima repriză, Luque i-a pasat lui Martin, însă acesta a fost blocat în momentul șutului de Ghiocel. În minutul 27, Rapidul a tremurat din nou în două rânduri la șuturile succesive ale lui Sorin Frunză, însă tabela nu s-a modificat. În minutul 30, Morar a fost eliminat, dar cu toate că a jucat în superioritate numerică, Dacia Unirea nu a riscat, astfel că la pauză scorul a fost același ca la începutul jocului, 0-0.

Alin Pânzaru l-a oprit la cabine pe Pușcașu și l-a trimis în teren pe Costel Roșu, iar cel care a adus Daciei Unirea un punct la Călărași a devenit jucătorul meciului. În minutul 51, după un duel cu Martin, Roșu a obținut un penalty și tot el l-a transformat și a deschis calea echipei sale spre victorie. Imediat după primirea golului, Alin Alexa a adresat injurii spectatorilor de la tribuna întâi și, cum era și firesc, brăilenii l-au apostrofat apoi până la finalul partidei. Oaspeții au replicat prin NKoyi și Raiciu, însă niciunul dintre ei nu a reușit să trimită mingea pe spațiul porții. Ultima situație de poartă a oaspeților s-a derulat în minutul 59, dar Mitrea a prins în doi timpi mingea în fața lui NKoyi.

Dacia Unirea a continuat să atace careul advers și a fost foarte aproape de majorarea scorului, dar mingea șutată de Olenic a fost deviată peste poartă de unul dintre apărătorii echipei vizitatoare. Golul care plutea în aer a venit în minutul 79, când Costel Roșu i-a pasat lui Frunză, iar acesta a trimis mingea în plasa porții apărate de Drăghia, era deja 2-0 pentru Dacia Unirea și partida jucată.

Alin Pânzaru: „Sistemul acesta competițional le oferă tuturor echipelor din play-off șanse la primele locuri, din punctul meu de vedere campionatul se joacă cu promovarea pe masă. Victoria de astăzi este foarte importantă pentru noi, dar trebuie să acumulăm puncte. Ne așteaptă o dublă cu Academica Clinceni, din care trebuie să scoatem maximum dacă se poate”.

Dan Alexa: „O înfrângere înaintea dublei cu Dunărea Călărași nu prea ne pică bine, însă trebuie să trecem peste și să câștigăm următoarele jocuri. Este foarte greu să joci în zece oameni, dar eu consider că Rapid rămâne echipa cu cele mai mari șanse la promovare”.

DACIA UNIREA BRĂ‚ILA    2
RAPID BUCUREȘTI        0

C. Roșu ’53, Frunză ’78

Mitrea – Niță, L. Ivan, Ghiocel, Stănciulescu – Petean (M. Enciu ’83), Olenic, Pușcașu (C. Roșu ’46), Frunză (cpt.) – Al. Muscă, Onofraș (M. Dima ’76)
Rezerve neutilizate: Leu – P. Ioan, G. Iordache, Necoară
Antrenor: Alin Pânzaru

Drăghia – R. Costin, Fran Cruz, Avrămia, N. Vasile (cpt.) – Tudoran (Căruță ’79), Raiciu, Luque (N’Koyi ’46), I. Popa – Morar, Martin
Rezerve neutilizate: Botaș – Fota, G. Ganea, Țîră, Potecea
Antrenor: Dan Alexa
Eliminat: Morar ’30 (roșu direct)

Stadion: Municipal (Brăila); Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (București); Asistenți: Daniel Hulubei (Vaslui) și Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea).

Articol scris de Costel FILIP
Video: Pro Brăila
 

Marius ANGHEL 25 Apr. 2016, 19:45 Campionat
Pe aceeași temă