Bogdan Andone, un „actor grăbit” după meciul cu Academica Clinceni. Tehnicianul a dat o declarație scurtă și nu a așteptat întrebările presei

Marius ANGHEL 11 Mar. 2018, 14:37 Campionat
Bogdan Andone, un

Antrenorul Bogdan Andone a dat un interviu sub jumătate de minut după meciul terminat la egalitate, scor 2-2, sâmbătă, între ASU Politehnica și Academica Clinceni.

Tehnicianul a dat un interviu mai mult decât concis, cu felicitări pentru ambele echipe. Declarația „blitz” vine după ce în urmă cu două săptămâni, antrenorul alb-violeților a avut o adevărată tiradă la adresa arbitrului Marius Omuț și a sugerat că federația aranjează promovările la Cheile Grădiștei.

După ce atunci l-a numit pe Ionuț Lupescu drept singura persoană ce poate scoate fotbalul din „mocirlă”, de data aceasta Andone s-a „autocenzurat”. Așadar, arbitrul Mircea Ardelean a scăpat de posibile critici după ce a dat două penalty-uri și l-a eliminat pe Mera, care ar fi putut fi îndreptate și spre uniii jucători alb-violeți.

„Vreau să felicit echipa oaspete pentru joc și echipa mea pentru atitudinea pe care a avut. A avut o atitudine extraordinară, și-a dorit victoria până la final și merită felicitați din tot sufletul. Nu am ce să le reproșez băieților și aici mă opresc cu orice comentariu că nu vreau să intru în alte detalii”, s-a limitat Andone să spună.

Ieșirea lui Andone, nu foarte „gustată” de toți din club

În urmă cu două săptămâni, declarația lui Bogdan Andone a cam aprins spritele și în clubul ASU Politehnica. Nu toată lumea a gustat vorbele dure ale tehnicianlui care a spus că nu știe dacă clubul are un reprezentant la adunările FRF. Omul de legătură cu federația este Marius Cociu și declarațiile antrenorului au fost percepute ca o critică adusă managerului sportiv. De data aceasta, Andone s-a limitat să plece fără să aștepte întrebările, într-un gest și puțin teatral.

„Suntem prea mici și unii vin cu temele pregătite. Sunt prin consiliu sau prin comisiile federale. Știu ce pârghii au și ce să facă. Deocamdată, trebuie să ne vedem de drumul nostru. Ce putem scoate din acest campionat, că va fi locul 4, 5, 9, 7, asta va fi. Încercăm să fim în obiectivul nostru, primele 8. Din păcate, e o realitate dureroasă, dar asta e. Suntem o echipă mică, fără niciun sprijin și toată lumea când ne prinde la meciurile cu miză îi ia măsuri să își ia puncte”, spunea Andone după înfrângerea cu Chindia, scor 1-2.

În urma remizei cu Academica Clinceni, ASU Poli a rămas pe locul 7, cu 37 de puncte. Timișorenii vor juca luni, pe 19 martie, de la ora 18:00, la Mioveni.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Gabriel BREZEANU (Mediafax foto)

Marius ANGHEL 11 Mar. 2018, 14:37 Campionat
Pe aceeași temă