Antrenorul Cosmin Bodea a debutat cu dreptul la echipa severineană, dar rămâne realist și consideră că e prematur să vorbească despre promovare.
„Am avut o discuție cu jucătorii și le-am zis că nu am realizat nimic până acum. Am câștigat doar un meci, iar campionatul e foarte lung. Trebuie să avem aceeași concentrare și determinare în fiecare etapă, fiindcă doar așa ne putem menține în primele locuri. Sper să repetăm la Vâlcea jocul bun pe care l-am practicat în prima etapă. E un meci diferit față de cel de acasă, ne vom lua măsuri, dar nu vom merge să ne apărăm. Bineînțeles că vom juca mai prudent, vom încerca să nu luăm gol, dar vom ieși la joc, fiindcă vrem să marcăm”, a declarat Bodea.
Antrenorul echipei severinene și-a făcut lecțiile înaintea meciului cu CSM Râmnicu Vâlcea și știe de ce are nevoie echipa sa pentru a se impune: „Sper ca jucătorii să conștientizeze că doar prin muncă, seriozitate și efort foarte mare putem obține un rezultat pozitiv la Vâlcea. Am urmărit echipa anul trecut și mi-am luat și acum câteva date despre CSM. Pot spune că e o echipă ambițioasă, care joacă foarte bine pe propriul teren. Noi mergem să facem un joc bun și să venim cu un rezultat pozitiv. Bineînțeles că vrem să câștigăm cele trei puncte puse în joc.”
Vigariu mizează pe experiență
CSM a pierdut în prima etapă din campionat la Alba Iulia (0-2), iar marți a fost eliminată din Cupa României de divizionara C Oltchim, iar Alin Vigariu, noul căpitan al echipei severinene mizează pe experiența coechipierilor. „Depinde doar de noi. Noi mergem să câștigăm la Vâlcea. Suntem peste CSM, fiindcă avem jucători cu mult mai mare experiență. Sunt în lot jucători care au multe meciuri în Liga I și e bine că suntem mai mulți lideri în teren”, a precizat Vigariu. În mandatul lui Gane, Vigariu a pierdut precedentul meci disputat în Zăvoi, scor 0-1 în primăvară.
Muth și Hlinca nu mai vin
Deși Gaz Metan Severin se înțelesese cu Gaz Metan Mediaș pentru împrumuturile lui Sergiu Muth și Ionuț Hlinca, cei doi jucători nu vor mai ajunge la malul Dunării. Hlinca a avut pretenții salariale pentru posibilitățile unei divizionare secunde, în timp ce Muth n-a dat un răspuns ferm. „Nu s-a mai realizat niciun transfer de la Mediaș”, a spus Bodea.
articol și foto de Mircea OGLINDOIU