Bine-ai revenit, SC Bacău!

08 Jun. 2010, 11:09 Campionat
Bine-ai revenit,** SC Bacău!

Ieri dimineață, jucătorii defunctei
FCM l-au vizitat din nou pe președintele Relu Damian, cerându-se
drepturile, măcar. „Luni vor primi o parte din bani,
urmând ca pe 5 iulie, cei care vor fi în vestiar, să-și primească
și restul. Vom da bani gradual, astfel că până la începutul
campionatului să fim la zi. Altfel, riscăm să nu fim programați în
viitorul campionat cu noua structură”
, a declarat
președintele băcăuan.

În loc de FCM, SC
Bacău!

Lucrurile vor lua o nouă turnură.
Viitoarea echipa se va numi SC Bacău și va activa în Liga a III-a,
se pare, pentru că numai Comisia Juridică a FRF va stabili unde va
evolua noua structură. Care se va numi Sport Club Bacău.

„Actuala societate va
continua să funcționeze, își va schimba doar denumirea. Dumitru
Sechelariu va fi în continuare acționar, dar va avea acțiuni în
funcție de aportul la capitalul social. Dacă va dori să le vândă,
foarte bine. Vom începe, cel mai probabil, din Liga a III-a, dar
sunt discuții și pentru un loc în Liga a II-a. Vom avea timp,
astfel, să punem la punct infrastructura, și mă refer aici la
bazele sportive. Vom începe, chiar de azi, cu stadionul Letea, unde
vom face un cantonament, sală de mese. De asemenea, se va reface
suprafața de joc, iar între teren și vestiare vom căuta să facem un
alt teren, cu dimensiuni mai mici”
, a declarat Relu
Damian.

El a mai ținut să adauge că
„se vehiculează posibilitatea ca Municipalul să fie
dărămat. Se vor dărăma peluzele și stadionul va deveni unul doar
pentru fotbal. Vom mări parcarea, astfel că în 2012, atunci când
vrem să ajungem în Liga 1, să obținem licența de
joc”.

Tot președintele SC sau FCM sau…a
mai spus că „după ședința Comisiei, jucătorii vor fi
liberi de contract. Noi vrem să lucrăm cu toți și sper ca pe 5
iulie să-i avem pe toți în vestiar. Cât despre antrenorul Poenaru,
nu știm dacă el mai dorește să lucreze cu noi. Vom avea o discuție
și vom vedea.”

Sursa: observatordebacau.ro

08 Jun. 2010, 11:09 Campionat
Pe aceeași temă