Balint: „Știam că ne așteaptă un meci dificil. Băieții merită felicitări!”

Mihai Andries 24 Nov. 2013, 10:00 Campionat
Balint:

Trei puncte mari a cules Unirea Tărlungeni în meciul de sâmbătă cu Farul, învingând mai clar decât o arată scorul, 2-1 pentru gazde. La finalul întâlnirii cu formația de la malul mării, antrenorul gazdelor, Laszlo „Gyuszi” Balint, a declarat: „Am înregistrat o victorie extrem de importantă, mai ales în condițiile în care, probabil, Farul se va regăsi în turneul play-out. Știam că ne așteaptă un meci dificil, l-am pregătit în cele mai mici detalii și mă bucur că băieții au aplicat, în mare parte, tot ceea ce ținea de strategia discutată. Băieții merită felicitări, atitudinea lor a fost una admirabilă, au conștientizat importanța jocului și consider că cele trei puncte obținute azi au venit în urma unui joc  bun. Am avut ocazii multe și chiar dacă după execuția lui Bolat de la golul egalizator, am resimțit câteva momente dificile, în a doua repriză am pus presiune pe careul advers și până la urmă a venit și golul victoriei”.

Ultima impresie contează

Pentru Unirea Tărlungeni urmează o partidă în deplasare, care va fi disputată în fața echipei Rapid București. Meciul contează pentru etapa a 16-a din Liga a 2-a de fotbal a României și e programat sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 12. În perspectiva viitorului joc, „Gyuszi” Balint a comentat: „Va fi un meci împotriva Rapidului, în Giulești, pe care știu că fiecare dintre jucătorii mei își dorește să-l joace, datorită adversarului, în primul rând, și apoi a atmosferei extraordinare pe care o crează suporterii rapidiști. Pentru Unirea Tărlungeni va fi ultima partidă din acest an și vrem să facem o figură frumoasă, chiar dacă diferența dintre cele două cluburi nu suportă comparație”

 

Sursa: Unirea Tărlungeni

Mihai Andries 24 Nov. 2013, 10:00 Campionat
Pe aceeași temă