Baciu: „Mă așteptam la mai multă maturitate în joc din partea elevilor mei”

Marius ANGHEL 01 Sep. 2014, 19:39 Campionat
Baciu:**

Academica Argeș a început cu dreptul noul sezon al Ligii 2. Echipa pregătită de Marius Baciu s-a impus în deplasarea din prima etapă, scor 1-0 în fața nou-promovatei FC Voluntari. Singurul gol al meciului a fost marcat de Vițelaru în minutul 41.

La finalul jocului disputat sâmbătă, Marius Baciu a fost mulțumit de prestația jucătorilor săi, însă a recunoscut că pe final a stat cu emoții din cauza scorului strâns. „Mă bucură cele trei puncte, ne-am atins obiectivul, ceea ce este foarte important. Nu am jucat deloc rău, am avut posesie circa 75 de minute, dar recunosc că mă așteptam la mai multă maturitate în joc din partea elevilor mei, mai ales în ultima parte a meciului. Puteam marca mai multe goluri, în special în prima repriză. În repriza a doua adversarii nu au avut nicio ocazie, iar noi am încercat să închidem toate culoarele. Cei din Voluntari au jucat mai mult cu mingi aruncate pe sus și chiar mă temeam de acest aspect, să nu cumva ai mei să fie surprinși pe picior greșit. Una peste alta, am avut în față o echipă foarte bună. Am reușit să începem campionatul cu un succes, la capătul unui joc, să spunem, bun, prestat de noi. Nu am jucat cel mai bun fotbal, dar nici nu cred că era posibil acest lucru, fiind prima etapă a stagiunii”, a spus la final antrenorul Marius Baciu.

Marius ANGHEL 01 Sep. 2014, 19:39 Campionat
Pe aceeași temă