Marius Baciu rămâne pe banca Unirii
după cea de-a treia victorie din acest sezon, cu toate că înaintea
jocului amenința că va părăsi gruparea de pe Cetate dacă echipa nu
va învinge astăzi.
„Mă bucur pentru
această victorie, ne-am dorit foarte mult să învingem și, cu puțin
noroc, ne puteam desprinde în prima repriză! Nu ne-am gândit la
bani, știam că se fac eforturi mari din partea conducerii pentru a
regla problemele. Da, dacă nu câștigam aș fi plecat. A contat
totodată și faptul că șefii au reglat problema cu banii. Sper ca
încontinuare să avem rezultate pentru echilibrul echipei și sete de
performanță.”, a declarat Baciu.
Baciu a pus însă tunurile pe
centralul Adrian Comănescu la finele jocului.
„Arbitrajul a fost cu tentă, e greu să fiu păcălit. Din
cauza unor erori puteam să îmi pierd serviciul”, a
tunat antrenorul gazdelor.
Totodată, șefii Unirii au dezvăluit
ce a motivat în plus echipa înainte de jocul cu Mioveniul și susțin
că echipa de pe Cetate a reintrat în cursa pentru promovare după
1-0 cu Mioveniul. „Victorie de moral și pentru
clasament, ne păstrează în lupta pentru promovare. Am văzut o altă
motivație din partea elevilor lui Baciu. Ne-am reglat din punct de
vedere financiar, primăria ne-a alocat 2 miliarde. Vom putea plăti
salariile restante la jucători. Sper ca această victorie să fie un
nou început și echipa să revină acolo unde îi este
locul!” a punctat președinte executiv al Unirii,
Nicolae Lupu.
„Au fost două reprize
distincte, în prima parte a meciului elevii mei au jucat cu trac,
iar pe urmă ne-a fost greu să mai marcam. Alba nu a fost cu nimic
peste noi, ne-am dorit mult cele trei puncte, dar din păcate am
suferit primul eșec din acest sezon.”, a declarat
Cristi Negru, antrenorul CS Mioveni.
Articol scris de Lucian
DANCIU