Cei de la ASU Politehnica încep o serie de meciuri teoretic mai accesibile, cu un prim joc sâmbătă, pe teren propriu, cu SSC Farul Constanța. Timișorenii consideră că jocul lor este peste locul 11 ocupat acum în clasament și doresc să lege victorii pentru a „sălta” în prima jumătate. Farul pare însă renăscută și nu va fi un adversar ușor, mai ales că gazdele ar putea să nu conteze pe ambii fundași centrali titulari.
Cosmin Petruescu a studiat atent meciurile celor de la Farul. „Va fi o partidă căreia îi acordăm maximă importanță și atenție. Întâlnim o echipă care a avut un început mai tumultuos de campionat, cu probleme organizatorice. În ultimele două-trei săptămâni lucrurile au început să se așeze, atât la nivelul băncii tehnice, cât și la administrativ, prin cooptarea ca antrenor principal al domnului Grigoraș, a managerului sportiv Ionel Dănciulescu, dar și la nivel de transferuri, prin cooptarea unui portar de la academie, de mare perspectivă, Popa. Am văzut multe jocuri de-ale lor. În ciuda faptului că au luat multe goluri au și înscris în multe partide. Elocvente sunt ultimele două meciuri, cu Chindia și Energeticianul”, a declarat antrenorul echipei suporterilor timișoreni.
Se consideră mai buni de locul 11
Bogdan Bozian consideră că Politehnica joacă mai bine decât locul pe care îl ocupă în clasament și speră ca echipa să urce în prima jumătate a Ligii 2. „Întâlnim o echipă de tradiție a fotbalului românesc. Vin după o schimbare pe banca tehnică, un lucru pozitiv din punctul meu de vedere, pentru că au început să-și regleze puțin jocul. Vin după o victorie cu Energeticianul. Am văzut meciul, au fost mult mai bine organizați ca în jocurile anterioare. Noi vom face tot posibilul să câștigăm jocul, jucăm acasă și avem echipa mai experimentată. Trebuie să câștigăm cele trei puncte pentru că locul din clasament este sub jocul prestat de noi, cu toții știm asta. Am ratat multe ocazii, de aceea suntem pe acest loc, dar sunt convins că vom lega victoriile”, a precizat Bozian.
Fără Scutaru, iar Mera are probleme
Cristian Scutaru e suspendat etapa aceasta, pentru cumul de cartonașe galbene. De asemenea, Ioan Mera s-a antrenat separat. În acest context, în centrul defensivei ar putea apărea Bogdan Nicolescu sau chiar tânărul Ionuț Coadă.
„În proporție de 100% depinde doar de noi la acest meci, de felul cum ne motivăm, cum intrăm în teren din primul până în ultimul minut. Situația din clasament nu reflectă realitatea din teren. De aceea trebuie să arătăm ca o echipă și să luăm toate cele trei puncte”, a spus Coadă.
Cu 11 puncte, ASU Politehnica se află pe locul 11. SSC Farul e pe locul 14, cu 9 puncte. Meciul dintre cele două echipe are loc sâmbătă, de la ora 12:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
Articol scris de Anda DELIU