ASU Politehnica nu are parte de cel mai grozav final de campionat, după ce a pierdut cu 2-1 pe terenul Științei Miroslava, una dintre candidatele la evitarea retrogradării, cu autogol marcat de Bilia în prelungiri, după ce Dascălu a scăpat mingea din mâini. Echipa timișoreană a mers în Moldova fără antrenorul Antonio Foale, care avea programat un control oftalmologic, iar interimarul Iulian Prodana a pus rezultatul pe seama unui ghinion pe faza ofensivă.
Tehnicianul adus de la echipa de juniori, la care s-a apelat și la deplasarea de la Călărași, a apreciat jocul echipei. „După o primă repriză echilibrată, cu un joc destul de bun din partea noastră, după pauză am fost mult peste ei și am avut numeroase ocazii de a marca. Din păcate, mingea nu a vrut să intre în poartă. Am avut și bare, și ratări din poziții ideale… Dar acesta este fotbalul, dacă nu finalizezi tu, apare o fază precum cea din prelungiri. A fost o greșeală în lanț în fază defensivă, plecând după o greșeală a portarului. Sincer, nici nu am văzut cum a intrat acea minge în poartă, i-am văzut doar pe adversari bucurându-se. Carol Taub a venit cu un plus în repriza a doua, deși a fost accidentat. Am avut însă numeroase absențe, în mai toate zonele terenului, am improvizat și chiar și așa am prestat un joc bun. A fost și lobul lui Lazea, în transversală, a fost și ratarea din șase metri a lui Sorescu, a mai fost și o reluare a lui Krausz, în bară, din lateral, după o lovitură liberă. Cum spuneam, am avut ocazii din toate pozițiile, dar nu am reușit să le fructificăm, din păcate”, a declarat Prodana, citat de site-ul Druckeria.
Nu a putut utiliza niciun junior
În lotul Timișoarei deplasat în județul Iași s-au regăsit mai mulți juniori, precum Borbei, Prodana, Ursu sau Gașpar. Cu 1-1 până în prelungiri, Iulian Prodana nu i-a trimis pe niciunul în „focuri”, deși dorea să îl debuteze și pe portarul de la juniori, care poate nu scăpa mingea cum a făcut-o Dascălu.
„Am marjat pe o finalizare-două a noastră, care să facă diferența, pentru că mi-aș fi dorit să fac o schimbare și la portari, să îi ofer șansa debutului lui Borbei, și chiar să mai introduc încă un juniori, dacă ne permitea jocul. Din păcate, n-am plecat nici măcar cu un punct de la Miroslava, deși meritam să câștigăm, din punctul meu de vedere”, a punctat Iulian Prodana, care a efectuat doar două schimbări.
Problemele medicale continuă
Pentru acest meci, pe lângă suspendările lui Dur-Bozoancă, Mera sau Coadă, au fost accidentați Scutaru, Predescu și Ignea. Meciul s-a terminat prost și pentru Florin Lazea, care riscă să rateze confruntarea din runda intermediară cu Foresta Suceava. „Se resimte, nu poate călca pe picior… Urmează să vedem și pe drum cum va evolua. Dacă e nevoie, mâine, chiar dacă e duminică, vom încerca să găsim undeva să își facă un film… E destul de urât acum, nu poate călca deloc pe picior”, a adăugat Prodana.
După 34 de etape, ASU Poli se clasează pe locul 7, cu 48 de puncte, după ce a fost penalizată cu trei puncte pentru că a părăsit terenul de joc în derby-ul cu UTA. În etapa următoare joacă miercuri, pe teren propriu, de la ora 18:00, cu Foresta Suceava.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: fb Politehnica Timișoara