Prezentă la Slatina, președintele
executiv al echipei ACU Arad, Geta Onu, a acuzat prestația brigăzii
de „fluierași” desemnată să conducă întâlnirea pe care elevii lui
Costel Bogoșel au pierdut-o cu scorul de 0-1 pe terenul celor de la
Alro.
„Rezultatul nu e deloc
echitabil. Arbitrul a dat un 11 metri care n-a fost. Poate o
lovitură indirectă. La acea fază portarul nostru a intrat la minge,
iar jucătorul advers în el. Unde voia să se ducă? Probabil arbitrul
nu mai vede bine, sigur ar trebui să se ducă la un oftalmolog.
Trebuia să se fluiere joc periculos la jucătorul lor. Cam asta a
fost, puteam să jucăm două săptămâni și nu ne băteau. Alro vrea să
promoveze, dar așa nu va reuși niciodată. Nu ne-au surprins cu
absolut nimic. E o echipă care în scurt timp o să se desumfle
foarte tare. Se află pe locul ăsta mincinos, dar e o formație de
mijlocul clasamentul. După ce s-a jucat, un egal era rezultatul cel
mai corect. Nu știu dacă a fost intenționat, dar se vine iar cu
astfel de practici, iar arbitrul a stricat jocul. Sunt dezamăgită
că nici măcar acum, în campionatul ăsta, arbitrilor nu le e frică
de nimic”, a declarat Geta Onu.
Sursa: gazetanoua.ro