„Anul ăsta nu ne gândim la promovare”

Marius ANGHEL 05 May. 2011, 01:44 Campionat

Delta Tulcea a trecut fără emoții și de adversarul din cea de-a
25 etapă a Ligii a II-a, ajungând în acest retur la a opta victorie
consecutivă. Dobrogenii au învins la scor, 3-0, pe Steaua II, chiar
în Ghencea. Cele trei goluri au fost marcate de Daniel Florea (30),
Abdul Razak Mansur (58) și din penalty de Emil Nanu (75). La
finalul jocului, Cristian Dulca era mulțumit de ce au arătat
jucătorii săi în teren.

„Am întâlnit o echipă, care din păcate
retrogradează, și o echipă tânără. Noi ne-am urmat parcusul bun pe
care l-am avut de șapte victorii și cu acest meci avem opt. A fost
un meci la discreția noastră, nu ne-au pus foarte mari probleme, au
avut nouă – trei ocazii în care puteau să marcheze în prima
repriză, dar per total sunt mulțumit de joc și de
rezultat.”
, a spus antrenorul principal al Deltei,
care a mai completat: „A fost o victorie ușoară pentru
că am jucat noi bine și am marcat.”

Dulca a comentat și schimbările premature pe care le-a făcut în
meciul de ieri dimineață, două la pauză și una la mijlocul reprizei
secunde. „Au fost jucători care au jucat mai puțin,
sunt jocuri care sunt foarte aproape și e important să fie unii
jucători mai proaspeți.”

În încheiere, întrebat dacă mai speră în revenire și la un loc
promobabil, Cristian Dulca a fost ferm, „nu ne gândim la
promovare”. „Anul ăsta nu ne gândim la promovare. E
foarte greu pentru că ei (Concordia) ar trebui să piardă trei
meciuri, iar noi să câștigăm tot până la final. Teoretic s-ar
putea, dar anul ăsta avem obiectiv între 1 și 6 și la anul ar fi,
dacă se poate, să promovăm.”
, a spus
tehnicianul.

Delta Tulcea, cu cele 42 de puncte acumulate până în această rundă,
se menține pe poziția a patra și profitând de pasul greșit făcut de
Concordia Chiajna s-a apropiat la doar 6 puncte de cel de-al doilea
loc promovabil. În cele cinci etape rămase de disputat, lupta la
promovare în Seria I pare că s-a încins din ce în ce mai mult.

Articol și foto de Marius
ANGHEL

Marius ANGHEL 05 May. 2011, 01:44 Campionat
Pe aceeași temă