Anul acesta au sărbătorit Centenarul, acum au încasat golul cu numărul 100 în acest campionat. Jucătorii Brăilei s-au trezit cu noaptea-n cap pentru a ajunge la Ploiești să piardă cu 9-1

Marius ANGHEL 11 May. 2019, 16:08 Campionat
  • În acest an, în primăvară, clubul Dacia Unirea Brăila a împlinit 100 de ani de existență. În mod ironic, echipa antrenată de Florentin Petre a bifat, astăzi, și centenarul golurilor primite. Brăila a pierdut cu 9-1 la Ploiești, cu Petrolul, în etapa a 34-a a Ligii 2, iar golul de 5-1 a fost cel cu numărul 100 încasat în acest campionat. Dacia Unirea a făcut deplasarea la Ploiești în această dimineață.

 

Brăila s-a salvat in extremis sezonul trecut, dar acum a retrogradat matematic în Liga 3 și nu-i mai rămâne decât să se prezinte la toate meciurile până la final, patru la număr. O parte dintre jucători au plecat deja, astfel că Florentin Petre strânge cu greu un lot pentru partidele rămase. Juniorii promovați în prima echipă sunt total depășiți de intensitatea jocurilor din Liga 2. În minutul 22 al partidei de la Ploiești, tabela indica deja 3-0.

Chiar înainte de pauză au reușit golul de onoare prin Robert Căruță, însă în final au cedat cu 9-1, al doilea cel mai drastic eșec din acest sezon. Primul, un 9-0 cu Aerostar, e încasat tot de echipa brăileană. Robert Moldoveanu (13′, 62′), Bogdan Rusu (16′, 51′), Cristian Pușcaș (22′), Lucian Cazan (40′), Cătălin Ștefănescu (61′, 72′, 80′), respectiv Robert Căruță (44′), au marcat golurile jocului de pe „Ilie Oană”.

Vezi AICI toate rezultatele înregistrate în această etapă în Liga 2

Petre, cu 20 de minute înainte de meci: „O să vedeți și astăzi niște jucători buni, interesanți”

Cu 20 de minute înaintea meciului de la Ploiești, antrenorul Florentin Petre dădea interviu pentru televiziunea care a televizat partida și recunoștea că situația echipei sale este una delicată.

„Am venit cu gânduri normale, de a juca fotbal, de a avea perspective de viitor. Deja, pentru noi, această perioadă pe care o avem de disputat e una în care ne pregătim pentru ceea ce ne așteaptă pentru anul viitor. Întâlnim o echipă foarte bună, din toate punctele de vedere: buget mare, au șanse mari să promoveze în Liga 1. Doar ce am ajuns de la Brăila. Am plecat de dimineață. Ne-am trezit și am plecat. Nu este prima dată când se întâmplă lucrul ăsta. Astea sunt condițiile. Dar respectăm foarte mult competiția și avem un respect foarte mare pentru tot ceea ce înseamnă fotbal. Am făcut aproape trei ore și un pic pe drum. Jucătorii sunt obosiți, dar, ținând cont pe ce teren joacă, de atmosfera plăcută întâlnită aici, cu siguranță vor trece peste orice moment din punctul ăsta de vedere. De vreo trei – patru meciuri ne bazăm foarte mult pe viitor, o să vedeți și astăzi niște jucători buni, interesanți. Sunt foarte mulți jucători sub 20 de ani. Îmi place foarte mult să lucrez cu jucători de calitate și, bineînțeles, să-i creștem într-un mediu cât de cât bun de competiție”, a spus Petre, la microfonul DigiSport.

Florentin Petre a anunțat, de asemenea, că va rămâne și în Liga 3 cu echipa din Brăila, dacă autoritățile îi vor pune la dispoziție condiții minime pentru a se putea lupta pentru revenirea în Liga 2.

„Am avut o discuție, chiar săptămâna asta, la Consiliul Județean și se pare că ne vor ajuta din punct de vedere financiar în sezonul următor. Eu sunt crescut și educat într-un spirit, dintr-ăsta, de a nu ceda niciodată. Am promis oamenilor că voi rămâne. Dacă totul va fi în regulă și voi avea posibilitatea să le oferim, eu știu, condiții cât de cât de a reveni în Liga a 2-a, cu siguranță merg mai departe”, a mai spus Florentin Petre.

După 34 de etape, Dacia Unirea Brăila a adunat 19 puncte. Elevii lui Petre au înregistrat 4 victorii, 7 remize și 23 de eșecuri și au un golaveraj dezastruos: 28 de goluri marcat și 104 primite.

PETROLUL PLOIEȘTI – DACIA UNIREA BRĂ‚ILA  9-1
Robert Moldoveanu 13′, 62′, Bogdan Rusu 16′, 51′, Cristian Pușcaș 22′, Lucian Cazan 40′, Cătălin Ștefănescu 61′, 72′, 80′ / Robert Căruță 44′

Brînză – Borța (Alb. Olaru 82′), Ghinga (cpt.), L. Cazan, Țigănașu – M. Chindriș, Cr. Pușcaș – Șaim Tudor (N. Popescu 46′), Rob. Moldoveanu (Țicu 73′), Ștefănescu – Bg. Rusu
Rezerve neutilizate: C. Lungu – Malakyan, N. Popescu, Alb. Olaru, Țicu, Kozoronis, Bucșa
Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Iul. Moldoveanu – Subțirică (Em. Ion 80′), Moroianu, Diakite, Van den Driest (cpt.) – Val. Robu (Șt. Sava 67′), Căruță, M. Mihalcea, Ciucureanu – Konyeha (Băcanu 56′), Jallow
Rezerve neutilizate: Stroe – Coteț, Sil. Robu, Duțu
Antrenor: Florentin Petre

Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești – Prahova); Arbitru: Vlad Baban (Iași); Asistenți: Cosmin Bojan (Târgu Mureș) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoșani).

Brăila, de la 7-0, la 8-0, 9-1 și 9-0

Dacia Unirea Brăila a înregistrat în acest sezon cele mai drastice înfrângeri: de la 7-0 cu Clinceni, la 8-0 cu „U” Cluj, 9-1 cu Petrolul și 9-0 cu Aerostar. Acestea sunt rezultatele obținute de echipa lui Florentin Petre, care e egalată la o astfel de umilință și de Metaloglobus București, după un 9-1 încasat cu Aerostar Bacău.

Umilințe trăite de Dacia Unirea Brăila în acest sezon:

Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila 7-0 (etapa 4)
Dacia Unirea Brăila – Sportul Snagov 0-3 (etapa 5)
Dacia Unirea Brăila – Pandurii Târgu Jiu 0-4 (etapa 7)
Energeticianul – Dacia Unirea Brăila 4-0 (etapa 10)
Universitatea Cluj – Dacia Unirea Brăila 6-1 (etapa 12)
FC Argeș – Dacia Unirea Brăila 4-1 (etapa 14)
CS Mioveni – Dacia Unirea Brăila 4-0 (etapa 16)
UTA Arad – Dacia Unirea Brăila 3-0 (etapa 22)
Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila 5-2 (etapa 26)
Chindia Târgoviște – Dacia Unirea Brăila 3-0 (etapa 28)
ASU Politehnica Timișoara – Dacia Unirea Brăila 4-0 (etapa 30)
Dacia Unirea Brăila – Universitatea Cluj 0-8 (etapa 31)
Aerostar Bacău – Dacia Unirea Brăila 9-0 (etapa 32)
Petrolul Ploiești – Dacia Unirea Brăila 9-1 (etapa 34)

Cele mai drastice rezultate înregistrate în acest sezon de Liga 2:

Academica Clinceni – Daco Getica București 5-0 (etapa 2)
Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila 7-0 (etapa 4)
CS Mioveni – Metaloglobus 5-0 (etapa 5)
Petrolul – Aerostar Bacău 5-0 (etapa 9)
Petrolul – Luceafărul Oradea 6-2 (etapa 11)
UTA Arad – Metaloglobus 6-1 (etapa 11)
Universitatea Cluj – Dacia Unirea Brăila 6-1 (etapa 12)
FC Argeș – ACS Poli Timișoara 5-0 (etapa 16)
SSC Farul – Luceafărul Oradea 5-0 (etapa 17)
Aerostar Bacău – Metaloglobus București 9-1 (etapa 21)
Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila 5-2 (etapa 26)
Academica Clinceni – Luceafărul Oradea    5-0 (etapa 27)
Daco-Getica București – Universitatea Cluj 2-6 (etapa 29)
Dacia Unirea Brăila – Universitatea Cluj 0-8 (etapa 31)
Aerostar Bacău – Dacia Unirea Brăila 9-0 (etapa 32)
Petrolul Ploiești – Dacia Unirea Brăila 9-1 (etapa 34)
Metaloglobus București – Pandurii Târgu Jiu     6-0 (etapa 34)
Chindia Târgoviște – CS Balotești     6-0 (etapa 34)

Articol scris de Octavian VASILESCU și Marius ANGHEL
Foto: Cristi STAVRI / Petrolul Ploiești

Marius ANGHEL 11 May. 2019, 16:08 Campionat
Pe aceeași temă