„Capsula Timpului” a fost lansată către viitor! Remus Câmpeanu, legenda clubului „U” Cluj, a fost prezent la acțiune. „Sperăm ca acest cufăr să fie deschis în 2119”

Marius ANGHEL 28 Dec. 2019, 16:55 Campionat

Universitatea Cluj și-a încheiat acțiunile speciale din anul în care a împlinit 100 de ani de la înființare cu un eveniment gândit pentru generațiile viitoare. Asociația Șepcile Roșii 1919, Asociația Peluza Șepcile Roșii, „U”-BT Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Universitatea Cluj, dar și a uneia dintre legendele vii ale lui FC „U”, Remus Câmpeanu, au lăsat obiecte, gânduri și amintiri în „Capsula Timpului”. Cufăr îngropat duminică, 28 decembrie 2019, în imediata apropiere a statuii Doctorului Mircea Luca din fața stadionului Cluj Arena ar trebui deschisă peste alți 100 de ani, în 2119.

Acțiunea „Capsula Timpului”, așa cum a fost ea numită, a fost „inspirată de un moment de cotitură și adâncă emoție din istoria Universității, bejenia de la Sibiu, timp în care tricourile sportivilor au stat îngropate într-un cufăr până la întoarcerea echipei la Cluj”, a notat FC Universitatea Cluj.

„Am dorit să încheiem anul centenarului Universității Cluj cu un gest simbolic. Este vorba despre un cufăr care conține amintiri, gânduri, reflectate în niște obiecte cu tot ceea ce înseamnă Universitatea Cluj, ceea ce este reprezentativ pentru clubul în sine și pentru suporterii săi: tricouri, eșarfe, cărți, DVD-uri, stickere. Este un mic testament pe care îl lăsăm celor care avem încredere că o vor iubi pe „U” peste ani. Sperăm ca acest cufăr să fie deschis în 2119″, a descris Bogdan Blaga, vicepreședintele Asociației Șepcile Roșii 1919, ultima acțiune a anului organizată de Universitatea Cluj sub egida U100.

„💯 Nu mai e mult și încheiem un an plin de emoție și pasiune, în care am cinstit zi de zi Simbolul, pe stadion sau în afara sa. Anul „Șepcilor roșii”!

Azi, poate mai mult ca oricând, ne-am gândit la generațiile viitoare, la toți cei care într-o bună zi vor descoperi Vocala și o vor purta pentru totdeauna în suflet.

Azi, alături de prietenii noștri din Asociația Șepcile Roșii 1919, Asociația Peluza Șepcile Roșii, de la „U”-BT Cluj-Napoca respectiv Clubul Sportiv Universitatea Cluj, dar și a uneia dintre legendele vii ale lui „U”, Remus Câmpeanu, am lăsat obiecte, gânduri și amintiri în Capsula Timpului, în imediata apropiere a statuii Doctorului Mircea Luca”, a descris evenimentul FC Universitatea Cluj.

Marius ANGHEL 28 Dec. 2019, 16:55 Campionat
Pe aceeași temă