La un pas de a părăsi Gloria Bistrița în această iarnă, din cauza problemelor financiare cu care clubul prezidat de Jean Pădureanu se confruntă, Daniel Stan a continuat în tricoul ardelenilor.
Atacantul de 34 de ani a evoluat pe finalul întâlnirii cu FC Olt, iar la finalul confruntării, câștigată cu 3-1, acesta a declarat că experiența a făcut diferența.
„Am obținut puncte importante, ne dorim să ținem aproape de Timișoara. Noi pe teren câștigăm, acum cu licența totul depinde de domnul președinte. A fost un joc greu, cu o echipă care vrea să se salveze, orice punct pentru ei contează. Cu siguranță diferența a făcut-o experiența, nu eu sau Năstase, Silvășan, grupul a contat”, a declarat Daniel Stan la finalul meciului cu FC Olt.
sursa: Gazeta Nouă