Aluminiștii intră în vacanță

Florin ALBOIU 20 May. 2011, 10:21 Campionat
Aluminiștii intră** în vacanță

Retragerea din campionat a echipelor Minerul Lupeni și FC
Silvania Șimleu Silvaniei face ca Alro Slatina să nu mai evolueze
în ultimele etape ale acestui sezon.

Elevii lui Corneliu Papură își vor încheia parcursul în stagiunea
2010-2011 sâmbătă, pe „1 Mai”, cu partida în care vor avea ca
adversară formația CSM Râmnicu Vâlcea. Deși până la finalul
campionatului rămân încă două săptămâni, aluminiștii nu vor mai
susține antrenamente, putându-se bucura încă de luni de perioada de
pauză competițională.

Slătinenii speră să
încheie cu o victorie parcursul din acest
sezon

Echipa slătineană își încheie parcursul în actuala ediție de
campionat a Ligii a II-a cu partida în care primește vizita
formației CSM Râmnicu Vâlcea. Aluminiștii speră ca la ultima
apariție în fața propriilor suporteri să aibă o prestație reușită,
care să le aducă victoria.

Un sezon în care iubitorii fotbalului au avut posibilitatea de a
trăi emoțiile cursei pentru primele locuri în care echipa de la
malul Oltului a fost implicată o bună perioadă de timp ia final
mâine, pe stadionul „1 Mai”. În cadrul etapei a 28-a, Alro va
disputa ultimul joc al stagiunii de debut pe scena eșalonului
secund, în condițiile în care în următoarele două runde elevii lui
Papură nu vor evolua ca urmare a retragerii din competiție a
grupărilor din Lupeni și Șimleu Silvaniei. Formația slătineană va
avea ca adversară CSM Râmnicu Vâlcea, într-un meci de clasament,
ambele combatante ocupând poziții care le permit să abordeze fără
probleme finalul de campionat.

„Trebuie
să câștigăm”

Aluminiștii speră să-și respecte statutul de favoriți la obținerea
victoriei și să-și adauge cele trei puncte în clasament.

„Mai avem o etapă și trebuie să câștigăm meciul cu
Râmnicu Vâlcea. Ultima impresie contează. În mare, credem că
obiectivul pentru acest sezon a fost îndeplinit”
,
spune mijlocașul Mircea Voicu.

Pentru întâlnirea de sâmbătă, „principalul” Corneliu Papură nu va
putea apela la serviciile jucătorilor Precup, Ghindeanu și Murgan,
toți aflați în stare de suspendare. De partea cealaltă, managerul
echipei vizitatoare, Laurențiu Tudor, nu-l va putea utiliza pe
Tomozei – accidentat.

Partida dintre Alro Slatina și CSM Râmnicu Vâlcea se va disputa
cu începere de la ora 11.00 și va fi condusă de o brigadă de
arbitri avându-i în componență pe Marcel Bîrsan (București) – la
centru, Bogdan Dragoș (Făgăraș) și Mihai Cantemir (Voila) –
asistenți. Observatorii meciului sunt Mihai Prunariu (Târgu Jiu) și
Mircea Sârbu (Hunedoara).

sursa: Gazeta Nouă

Florin ALBOIU 20 May. 2011, 10:21 Campionat
Pe aceeași temă