Alba Iulia tot mai aproape de Liga 1

12 May. 2009, 13:45 Campionat
Alba Iulia tot mai aproape de Liga 1

Clubul FC Unirea Alba Iulia a fost programat pentru joi, 21 mai, la Comisia pentru acordarea licenței, organism condus de Viorel Duru, din cadrul Federației Române de Fotbal.

"Dosarul de licențiere a fost aprobat pentru sezonul competițional 2009-2010. În urma verificării sunt îndeplinite toate cerințele minime, pentru toate criteriile: Criteriul Sportiv, Criteriul de Infrastructură, Criteriul Personal și de Administrație, Criteriul Juridic și Criteriul Financiar", se arată într-un comunicat remis formației din Cetatea Marii Uniri în cursul zilei de ieri de către forul federal. După susținerea dosarului la București, în perioada 8-20 iunie, o comisie abilitată va efectua o inspecție la stadionul "Cetate" pentru a verifica la fața locului ritmul lucrărilor de modernizare la arena albaiuliană. Actualmente, cu cinci etape înaintea finalului stagional, divizionara secundă este extrem de aproape de revenirea după patru ani în eșalonul fruntaș al fotbalului autohton, FC Unirea realizând întâia promovare în elită în vara anului 2003, petrecând două campionate în Divizia A.

Sursa: ziarulunirea.ro
 

12 May. 2009, 13:45 Campionat
Pe aceeași temă