FC Argeș a obținut doar un punct din confruntarea de sâmbătă, de pe propriul teren, cu ASU Politehnica Timișoara, scor 0-0, din etapa a 25-a a Ligii 2. Disputa dintre cele două echipe alb-violete a fost una destul de anostă, cu puține ocazii de gol. Piteștenii obțin astfel doar două puncte dintr-un total de șase în ultimele două etape, cele în care jucătorii primiseră ultimatul din partea conducerii pentru a-și debloca salariile. Situația antrenorului Emil Săndoi e și ea instabilă, rămânerea sa în funcție urmând a se decide într-o ședință la primărie. În schimb, Cosmin Petruescu are, în continuare, susținere din partea șefilor, deși echipa sa e chiar într-o situație la limită, la doar un punct de retrogradare.
După zece minute de tatonare, timișorenii puteau deschide scorul prin Cristian Ene, care, din 3 metri, a trimis peste poartă, spre disperarea staffului tehnic condus de Cosmin Petruescu. Și piteștenii au avut șansa să deschidă scorul, cu un sfert de oră înaintea finalului primei reprize, însă Murariu a reușit să scoată de la rădăcina barei lovitura liberă executată în forță de Buhăescu.
În partea a doua a meciului, tot bănățenii au fost cei care au avut cele mai mari ocazii de gol. Mai întâi Scutaru a trimis peste transversală din fața porții, în urma unei lovituri libere, iar, apoi, pe finalul meciului, Nicușor Grecu a deviat în bară șutul lui Călin Jurj.
Replica piteștenilor a fost destul de palidă, cel mai aproape de gol fiind Vișa, care a reluat cu capul peste poartă din 6 metri și Năstăsie, care l-a pus la grea încercare pe portarul oaspeților.
Spectatorii prezenți la stadion au scandat din nou demisia și i-au certat, așa cum au făcut-o și în deplasarea de săptămâna trecută de la Petroșani, pe jucătorii lui Emil Săndoi pentru prestația din teren.
În urma acestui nou egal, FC Argeș acumulează 43 de puncte și se menține pe locul 6, îndepărtându-se de CS Mioveni și UTA, pierzătoare în această etapă. În schimb, ASU Poli face 27 de puncte și e fix deasupra locurilor retrogradabile, pe 15, cu doar un puncte peste Aerostar și SSC Farul.
FC ARGEȘ – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA 0-0
Nic. Grecu – Tofan, Turda, Vișa, Șerbănică – Andr. Panait (Nilă 85′), Ed. Florescu, Buleică, I. Năstăsie (cpt.) – Ct. Barbu (D. Oancea 68′), Buhăescu
Rezerve neutilizate: Oct. Popescu – A. Popa, Ad. Udrea, C. Mihalache, Hreniuc
Antrenor: Emil Săndoi
Murariu – Motreanu, Scutaru (cpt.), Bg. Vasile, Cherecheș – Dros, Vidrăsan – Bedea, A. Ignea (Mih. Ene 46′), Alin Manea (C. Jurj 79′) – Cr. Ene (I. Plămadă 55′)
Rezerve neutilizate: Borbei – D. Radu, Gașpar, F. Trip
Antrenor: Cosmin Petruescu
Stadion: „Nicolae Dobrin” – Trivale (Pitești – Argeș); Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenți: Alexandra Theodora Petrea (Bacău) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu).
Articol scris de Adi Georgescu