„Afară cu Giurgiu, afară cu Dinamo”

03 Apr. 2010, 21:52 Campionat

Afectat după înfrângerea la limită, 1-0, cu Dinamo II, și după
îndepărtarea șanselor de a promova, antrenorul Concordiei a
răbufnit la finalul meciului. Ion Dumitru și-a acuzat jucătorii
pentru înfrângere, pentru lipsa de atitudine și dăruire, însă a
ținut să reclame și arbitrajul pro Dinamo.

Fără victorie pe teren de la meciul cu Farul, Concordia Chiajna s-a
îndepărtat de fruntea clasamentului și pare să își ia gândul de la
promovare. Ilfovenii se clasează la finalul etapei 22 pe locul opt,
la opt puncte de locul doi promovabil.

„Mie mi-ar fi rușine să fiu jucător la Dinamo și la
Concordia. Echipa noastră a jucat slab astăzi, dar în mare măsură
aceasta se datorează faptului că arbitrul a știut cum să îi aducă
spre 16 metri pe Dinamo. Eu nu am nimic cu acest club, dar dacă aș
fi jucător la Dinamo mi-ar fi rușine.”
, a spus Liță
Dumitru.

Tehnicianul crede că jucătorii săi sunt principalii vinovați pentru
înfrângere, însă nu îl iartă nici pe central, pe care îl acuză că
i-ar fi împins pe gazde în atac.

„Astăzi au fost de vină mai mulți, portarul, toți. Nu e
posibil ca un jucător care are penalty să nu marcheze. Dacă nu dai
din 11 metri, atunci când mai dai? Ne-a lipsit dăruirea și
atitudinea în joc și nu în ultimul rând un arbitru corect. Nu
câștigă nimeni din prestația arbitrului de astăzi. Eu nu o dau că
am pierdut din cauza arbitrajului, nu a fost așa, dar un arbitru cu
experiență, așa cum este el, a știut cum să-i aducă în față. 40 de
faulturi laterale le-a dat, noi dacă am primit trei au fost multe.
Nu mai dau vina pe el pentru că ne-a dat penalty și nu am marcat.
Dacă am fi făcut-o, altul ar fi fost
rezultatul.”

Ion Dumitru nu a uitat ce s-a întâmplat etapa trecută la meciul
dinamoviștilor cu Dunărea Giurgiu și crede că până când nu se va
face curățenie în fotbalul românesc nu se va avea performanță.
Antrenorul spune că deciziile drastice ar fi cele mai bune și că
dacă Dinamo II și Dunărea Giurgiu sunt vinovate, ar trebui excluse,
la fel și celelalte echipe care fac astfel de practici.

„Am spus ca fotbalul să se joace pe teren, însă astăzi
nu s-a jucat așa. Fotbalul de azi s-a jucat în spate. Dacă ei vor
să o țină așa e foarte bine. Ați văzut ce s-a întâmplat la Giurgiu.
Să dea afară amândouă echipele. Afară cu Giurgiu, afară cu Dinamo,
afară cu Concordia dacă e așa penibilă. Așa putem face ceva în
fotbalul românesc pentru că altfel nu se poate. În maniera asta, e
o bătaie de joc. Și jucătorii noștrii sunt niște idioți și niște
tâmpiți că nu au dat gol când trebuia, astfel și lumea care a venit
la fotbal a țipat și s-a enervat. Până la urmă cine e de vină?
Antrenorii că nu antrenează și nu fac nimic.”
, a
încheiat antrenorul Concordiei.

„Nu mai avem nicio
șansă la promovare. Dacă astăzi nu am câștigat…. astăzi nu au
vrut să câștige, că dacă vroiau o făceau.”
,
Liță Dumitru, antrenor Concordia Chiajna.

Articol și foto: Marius
Anghel

03 Apr. 2010, 21:52 Campionat
Pe aceeași temă