Unul dintre cei doi proprietari ai Rapidului, Adrian Zamfir, a vorbit în direct la DigiSport Special, pe Digi Sport 1, despre viitorul echipei din Giulești și litigiul cu Astra, legat de transferul lui Alexandru Ioniță la Giurgiu.
După ce Dinu Gheorghe afirmase că echipa sa a plătit 400 000 de euro, Zamfir a explicat situația în acest moment: „S-a depus un memoriu de către lichidatorul judiciar, se va judeca pe data de 27 martie. Prima tranșă trebuia plătită pe 14 februarie. Nu s-au plătit 400 000 de euro. S-au plătit 250 000 plus TVA.”
Zamfir a vorbit și despre dorința sa de a vinde Rapidul: „Toți banii intră în club. Sunt dispus să negociez cu oricine. Cine vine va plăti datoriile curente, care nu mai sunt mari, și prețul nominal pentru o acțiune, bani care vor intra în clubul Rapid. Sunt mai mulți oameni interesați care vor să cumpere dar așteaptă data de 28 martie.”
VEZI VIDEO CU INTERVENȚIA LUI ADRIAN ZAMFIR
Acționarul din Giulești a făcut apoi o declarație cel puțin surprinzătoare, legată de intențiile sale atunci când a preluat clubul de la George Copos: „Calculul meu a fost simplu. Am luat Rapidul cu intentia de a negocia apoi vânzarea. Eu și un grup de suporteri am vrut asta, dar m-au lăsat singur. Am vrut să facem curățenie în acte, ca cine vrea Rapidul să nu fie speriat de domnul Copos, cum au făcut alții.”
Întrebat ce se va întâmpla dacă nu va găsi cumpărător și Rapid va promova în Liga 1, Adrian Zamfir a răspuns: „Dacă promovăm, atragem măcar publicitate și o să reușim să o ținem, dar nu la nivelul la care doresc suporterii. Viorel Moldovan face o treabă excepțională, iar băieții chiar dacă au avut sincope eu spun că vor face o treabă bună.”
Rapid ocupă în acest moment locul 2 în Seria 1 a Ligii 2, primele șase formații urmând să se califice pentru play-off.
Sursa: DigiSport