ACS Șirineasa și-a luat bagajele și a plecat de la Petroșani! Promisiunea președintelui clubului pentru suporterii din Valea Jiului

Marius ANGHEL 26 Jun. 2018, 17:18 Campionat
ACS Șirineasa și-a luat bagajele și a plecat de la Petroșani!** Promisiunea președintelui clubului pentru suporterii din Valea Jiului

A obținut promovarea jucând în ultimul sezon la Petroșani, însă în Liga 2 se va muta pe un alt stadion. ACS Șirineasa, în acte ACS Energeticianul, nu s-a înțeles cu autoritățile locale din orașul din Valea Jiului să continue pe arena Jiul, și-a luat bagajele de la stadionul Jiului și a plecat. Unde? Momentan nici ea nu știe, fiindcă finanțatorul ei din umbră, Nicolae Sarcină, negociază cu oricine din țară e dispus să-i primească echipa. Până acum a încercat sau a testat pistele Reșița, Drobeta Turnu Severin, Motru, Rovinari, Bălești, chiar Miroslava, iar, mai nou, încearcă la Constanța, acolo unde intenționează să se asocieze cu Consiliul Județean și să se numească FC Constanța.

Duminică, ACS Șirineasa și-a făcut bagajele de la stadionul din Petroșani, a luat tot ce i-a aparținut, chiar și porțile și plasele, anunță Ziarul Văii Jiului, și a plecat din localitatea unde a jucat în ultimul sezon. În schimb, baza sportivă din fostul oraș minier va găzdui târguri de vechituri. Acolo ar putea să nu mai joace nici CSM Jiul Petroșani, din Liga a 4-a, fiindcă riscă să se desființeze în această vară din cauza problemelor financiare pe care le are.

Președintele ACS Șirineasa, Alin Zgripcea, confirmă plecarea de la Petroșani și spune că nu va uita de suporterii care au încurajat echipa în ultimul sezon. Acestora le promite asigurarea transportului către noua locație unde va fi mutată formația.

„Le mulțumim celor din Vale pentru susținere și pentru faptul că și atunci când am pus taxă la bilete ei nu au comentat și au plătit biletul. Le transmit pe această cale că pentru meciurile din Liga a 2-a celor care vor să vină să încurajeze echipe le punem la dispoziție două autocare și două microbuze. Noi nu ne uităm susținătorii”, a spus Zgripcea pentru Ziarul Văii Jiului.

Cât privește reunirea și programul de pregătire al echipei ACS Șirineasa, echipă antrenată de Cristian Dulca, acestea rămân secrete.

 

 

Marius ANGHEL 26 Jun. 2018, 17:18 Campionat
Pe aceeași temă