ACS Poli Timișoara a anunțat, luni seara, că a întrerupt activitatea echipei secunde a clubului, ca urmare a problemelor financiare pe care le traversează, menționând că jucătorii formației a doua vor fi păstrați sau împrumutați.
„Clubul Poli Timișoara a reevaluat situația centrului de copii și juniori, stabilind noile priorități economice și sportive din cadrul acestui sector. Luând în calcul constrângerile financiare provocate de bugetul actual al clubului, s-a decis sistarea activității echipei a doua.
Toți jucătorii din cadrul formației secunde vor fi păstrați în cadrul clubului, iar unii dintre fotbaliștii amintiți vor fi împrumutați la alte echipe. În ciuda problemelor prin care trece Poli Timișoara la ora actuală, centrul nostru juvenil va beneficia de o consistentă susținere financiară și logistică”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul acspoli.ro.
ACS Poli Timișoara II s-a clasat pe locul 10 în sezonul trecut al Ligii a 3-a.
În această vară, cluburile Pandurii Târgu Jiu și Dinamo București și-au desființat, de asemenea, echipele secunde. În schimb, CFR Cluj și-a înscris echipa a doua în Liga a 3-a.