ACS Poli, pe un butoi de pulbere după ce un component al lotului a fost filmat într-o casă de pariuri și raportat la FRF. „A recunoscut că a pariat împotriva echipei la care joacă”

Marius ANGHEL 25 Oct. 2018, 14:33 Campionat

Numele fostei prim-divizionare ACS Poli Timișoara este implicat într-un nou dosar pe care Departamentului de Integritate al FRF îl are în acest moment pe masă. Un jucător al formației bănățene a fost prins într-o casă de pariuri din oraș și pârât chiar de șefii săi forului condus de Răzvan Burleanu.

Cristian Pădurariu (21 de ani), mijlocaș la ACS Poli Timișoara, a fost filmat într-o casă de pariuri din Timișoara jucând inclusiv împotriva echipei sale, fapt confirmat, pentru GSP LIVE, de Radu Birlică, administratorul special al clubului ACS Poli. Ulterior înregistrarea video a ajuns la Ștefan Nanu, antrenorul lui ACS Poli.

„Da, e un fotbalist de la noi care a fost raportat. A fost surprins în casa de pariuri, a și recunoscut faptul că a pariat. Antrenorul mi-a adus la cunoștință că are informații că se pariază. Am reușit să punem mâna pe un video cu fotbalistul în casa de pariuri. Am anunțat FRF care a răspuns imediat.

Era obligația noastră să spunem despre acest caz pentru că rezultatele echipei sunt cum sunt. Nu vreau să spun că astea sunt cauzele, dar ne-am gândit la foarte multe chestii în perioada asta. El e un băiat de perspectivă, are calități. Cred că anturajul îl strică. Sunt și fotbaliști bătrâni care se retrag și probabil îi atrag pe cei tineri în această capcană.

Băiatul a fost cooperant când i-am pus filmările. A dat o declarație și a spus că pariază împotriva echipei la care joacă. Nu ne-a spus la ce meci a făcut acest lucru. Din discuțiile de aseară cu domnul Virgil Pascu (n.r. – șeful Departamentului de Integritate al FRF), am înțeles că a recunoscut totul, copilul. De mult nu mi-a mai fost dat să văd așa răsturnări de situație, cu 7 goluri pe meci, cu goluri pe finalul meciurilor după minutul 70. Chiar am luat pe cineva care are o casă de pariuri și mi-a explicat multe chestii. Mi-a spus că se pariază la goluri, că se pariază pe cartonașe. Eu consider că Liga a 2-a e un fel de cancer”, a declarat Radu Birlică.

Cristian Pădurariu nu se mai află în lotul echipei ACS Poli de o perioadă de timp, iar atunci când a fost întrebat, în conferință de presă, despre jucător, antrenorul Ștefan Nanu nu a comentat nimic despre pariuri sau motivul real pentru care nu mai e utilizat, spunând doar că a fost opțiunea fotbalistului să plece.

Nanu: „Cred că încă există astfel de jucători la noi”

Acum, Ștefan Nanu a povestit cum a primit imaginile cu Pădurariu în casa de pariuri și cum și-a dat seama că echipa pe care o antrenează are evoluții inexplicabile în meciuri. „Pentru mine a fost o dezamăgire pentru că atunci când am venit la Poli Timișoara am simțit că ceva nu e în regulă. Scorurile erau prea mari, luam goluri prea ușor. Conduceam cu 2-1 și pur și simplu se dădeau la o parte să dea gol și se termina 4-2. La meciul cu UTA am simțit același lucru (n.r. – UTA a jucat două meciuri cu ACS Poli în acest sezon. În campionat s-a impus cu 3-0 pe „Dan Păltinișanu”, iar în Cupa României a câștigat cu 2-1 la Arad, după ce la pauză timișorenii conduceau). După acest meci, am mers undeva să mănânc și m-am întâlnit cu un domn care mi-a spus că avem jucători care joacă la pariuri. Mi-a zis că atunci unul chiar pariase. Mi-a dat imaginile video și am văzut. Eu am mai dat numele și altor jucători, dar, din păcate, nu avem probe. Dar cred că încă există astfel de jucători la noi”, a adăugat Ștefan Nanu la GSP LIVE.

Cristian Nicu Pădurariu a jucat 70 de minute în trei meciuri pentru ACS Poli în acest sezon, niciodată ca titular: în 2-2 cu Dacia Unirea Brăila, 3-2 cu Ripensia și 0-3 cu UTA. Cu arădenii a intrat în minutul 42, în locul lui Velcotă, atunci când rezultatul era deja 1-0.

ACS Poli Timișoara se situează pe penultima treaptă a clasamentului Ligii 2, cu 5 puncte după 13 etape, la egalitate cu ultima clasată Dacia Unirea Brăila. Astăzi, de la ora 17:45, joacă în deplasare la Cluj Napoca, în etapa a 14-a, cu Universitatea Cluj.

Marius ANGHEL 25 Oct. 2018, 14:33 Campionat
Pe aceeași temă