ACS Poli își joacă sâmbătă, de la ora 11:00, una din ultimele șanse de a se salva de la retrogradare. Pe stadionul Electrica ajunge Energeticianul, echipa din Petroșani promovata vara trecută în liga secundă. Formația din Valea Jiulului trece printr-o perioadă de recul, după ce a fost liderul campionatului în primele două etape, dar, deocamdată, rămâne deasupra „zonei roșii”. Tocmai în acest context, al clasamentului, Valeriu Răchită, antrenorul timișorenilor, știe că un succes e extrem de important, mai ales că au mai rămas opt etape de jucat în liga secundă.
Energeticianul are un nou antrenor, pe Viorel Tănase. Valeriu Răchită ar fi dorit ca mutarea să nu se fi făcut înainte de această etapă. „Încă un meci extrem de important, poate cel mai important din această perioadă, pentru că jucăm cu echipa de deasupra liniei. Targetul nostru este să-i băgăm sub linie. Au 11 puncte în fața noastră, sperăm ca după acest meci să fie doar 8. Nu sunt ipocrit să spun că mi-aș dori ca după meciul cu noi, Energeticianul să câștige toate meciurile. E o situație mai delicată, pentru că și-au schimbat antrenorul. Preferam să-l schimbe după meciul cu noi. Acum, probabil, se va schimba ceva. Se va crea un șoc la echipă. Sunt convins că jucătorii vor da mai mult, să impresioneze noul antrenor. Viorel Tănase mi-a fost coleg de generație, dar e prima dată când joc împotriva lui ca antrenor”, a declarat Valeriu Răchită.
Timișorenii nu pot conta pe Rogoveanu, absent pe o perioadă mai lungă din cauza unei accidentări, dar nici pe Munteanu, suspendat. Paramatti este, deocamdată, incert. Răchită spune că, oricum, nu e benefic să facă multe schimbări în echipa de start.
„Încerc să capacitez jucătorii. Le spun că este o echipă cu jucători tineri, de valoare, precum Ionică, Vlad Rusu, jucători foarte buni pentru Liga a 2-a. Sper că am reușit să-i remontez psihic după înfrângerea de la Târgoviște. De la mijloc în sus, sunt o echipă ce poate pune probleme oricărei echipe de Liga a 2-a. Ar fi și greu să schimbăm acum echipa. În ultimele etape se vede că echipa are totuși o coeziune și o omogenitate, e greu să fac schimbări. Voi încerca să găsesc cea mai bună formulă. Va trebui să jucăm ofensiv”, a mai spus antrenorul lui ACS Poli despre meci.
Energeticianul are 33 de puncte și ocupă locul 14, iar ACS Poli are 22 de puncte și e pe locul 19. Meciul dintre cele două echipe are loc sâmbătă, la ora 11:00, pe arena Electrica și nu e televizat.
În meciul tur, Energeticianul a câștigat cu 3-0, prin golurile marcate de Cosmin Achim (77 – pen.), Vlad Tudorache (82) și Cosmin Ionică (89). Acum, în cele nouă etape desfășurate în 2019, Energeticianul n-a câștigat niciun meci, ci a înregistrat doar patru egaluri, iar ACS Poli are trei victorii și trei egaluri în cele nouă jocuri.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI / Mediafax foto