Academica Clinceni, de neclintit de pe podium nici după meciul cu ASU Poli. Antrenorul învinșilor șochează: „Am demonstrat că putem juca de la egal la egal și cu echipa de pe locul 2”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 04 Nov. 2018, 10:59 Campionat

Academica Clinceni nu s-a „încurcat” nici cu ASU Politehnica, pe care a învins-o, sâmbătă, cu 2-0, pe teren propriu, în etapa a 15-a a Ligii 2. Formația lui Ilie Poenaru rămâne pe locul secund, la două puncte în spatele liderului Chindia, în timp ce trupa timișoreană pare că trece printr-o perioadă proastă, deși Cosmin Petruescu dă declarații optimiste în care nu prea mai crede nimeni.

Alb-violeții au abordat meciul de la Clinceni cu schimbări în formula de start, deoarece nu au fost disponibili jucători precum Scutaru, Poparadu sau Ignea. Nu degeaba pe podium după aproape trei sferturi din tur, Clinceniul a dominat începutul de joc. Până la urmă, a și marcat, în minutul 25. După un corner, Răzvan Patriche l-a învins pe Murariu de la 15 metri. Portarul Vâlceanu și-a făcut și el datoria, după ce a respins un șut bun al lui Velici. Chiar înainte de pauză, Patriche a prins din nou un șut periculos, dar mingea s-a dus peste poartă și ilfovenii au intrat cu 1-0 la pauză.

Gazdele cu golurile, oaspeții cu debuturile

Nici în repriza a doua nu s-au schimbat prea multe din cursul jocului desfășurat de terenul 1 al bazei sportive din Clinceni, unde Academica a revenit după trei meciuri în care a jucat pe terenul 2. Din minutul 63, formația de lângă București a înscris din nou. De data aceasta, a fost un penalty dictat după ce Mera l-a faultat în careu pe nou-intratul Nicola. Bogdan Barbu a luat mingea și a marcat de la punctul cu var.

Bănățenii nu au reușit să pună mari probleme. Velici a avut un șut pe poartă din lovitură liberă, dar slab, reținut de portar. Lazea a prins însă un șut spectaculos, dar Vâlceanu a intervenit. Timișorenii pot vorbi la capitolul plusuri de debuturile lui Călin Jurj și Călin Popescu. Internațional de juniori, Jurj a fost titular pe postul de fundaș dreapta, iar Popescu l-a înlocuit pe parcurs.

ASU Politehnica pierde, Cosmin Petruescu se pare că vede alt meci

După 15 etape, ASU Politehnica are 14 goluri marcate, la fel ca Metaloglobus, Balotești și Brăila, toate mai slab clasate. Doar ACS Poli a înscris mai puțin, de 13 ori.

Totuși, Petruescu vorbește și când pierde că echipa sa joacă de la egal la egal cu toată lumea, deși, din tribune, spectatorii văd altceva. „Din păcate, ne lipsește puțin inspirația în ultimii 30 de metri. Un motiv ar fi și faptul că își doresc cu toții foarte mult să înscrie. Cu siguranță că îi apasă și pe ei numărul de goluri marcate, care nu e mare. Dar, după cum s-a văzut, în fiecare partidă avem ocazii de gol, ceea ce e dătător de speranțe pentru viitor. Sperăm ca, odată cu etapa următoare, să vină și acea deblocare la nivel mental. Am demonstrat că avem resurse să câștigăm în fața oricărui adversar. Inclusiv în jocul de astăzi… Repet, primele 30 de minute au fost modeste de partea noastră. În rest, am demonstrat că putem juca de la egal la egal și cu echipa de pe locul 2”, a declarat Petruescu.

După rezultatele din etapa a 15-a, Academica Clinceni rămâne pe locul 2, cu 33 de puncte, și etapa viitoare se deplasează la „U” Cluj. ASU Politehnica rămâne pe locul 11, cu 20 de puncte, iar în runda următoare primește vizita echipei de pe locul 3, Sportul Snagov.

ACADEMICA CLINCENI – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA  2-0
Răzvan Patriche 25′, Bogdan Barbu 63′ – pen.

Oct. Vâlceanu – Fl. Achim, Andr. Răuță, Patriche (cpt.), Dobrescu – Vas. Olariu, Bg. Barbu – Gliga (Nicola 57′), Rob. Ion (Mih. Șandru 78′), Horșia (C. Gheorghe 69′) – Șut
Rezerve neutilizate: Cr. Andrei – Vl. Mihalcea, Pațurcă, Găină
Antrenor: Ilie Poenaru

Murariu – C. Jurj, Mera (cpt.), Nicolescu, Dr. Cojocaru – Vidrăsan, Lazea (C. Popescu 81′) – Bedea, Bozian (I. Plămadă 60′), Miholca (Schieb 60′) – Velici
Rezerve neutilizate: D. Munteanu – Coadă, Cherecheș, Szasz
Antrenor: Cosmin Petruescu

Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov); Spectatori: 250; Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: George Bogdan Duță și Alexandra Theodora Petrea (ambii din Bacău).

Articol scris de Anda DELIU
Foto: fb Academica Clinceni

Anda DELIU, Marius ANGHEL 04 Nov. 2018, 10:59 Campionat
Pe aceeași temă