După ce a pus umărul la promovarea echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe în Liga 1, atacantul rădăuțean Ionuț Plămadă a ajuns în vara anului trecut în curtea celor de la ASU Politehnica Timișoara. Mutarea s-a produs într-un moment greu pentru fotbalistul în vârstă de 28 de ani, care nu mai călcase pe gazon de patru luni din cauza unei duble fracturi la claviculă. După două luni de acomodare la clubul bănățean, fostul jucător al formațiilor Rapid Suceava, FC Botoșani și Farul Constanța și-a intrat ușor în ritm, încheind sezonul de toamnă ca titular în formația pregătită de Bogdan Andone, pentru care a marcat trei goluri și a oferit alte șase pase decisive.
„Începutul la Poli a fost puțin mai greu, în condițiile în care veneam după acea gravă accidentare, însă pe parcurs mi-am dat drumul la joc. Am întâlnit aici niște fani extraordinari, un grup de jucători unit, și oameni de cuvânt în conducerea clubului, care au ținut cont de tot ce au promis. Cum și cei doi antrenori, Bogdan Andone și Gabi Vochin, sunt extrem de bine pregătiți, putem spune că rezultatele noastre din tur, care au dus la o clasare pe locul 5 în ierarhia Ligii a 2-a, nu pot fi considerate întâmplătoare”, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, Ionuț Plămadă.
După ce și-a petrecut vacanța de iarnă acasă, în Bucovina, fotbalistul celor de la Poli se va întoarce în Banat pe data de 15 ianuarie, când este programată reunirea lotului. „Încă nu știu ce planuri are conducerea clubului, însă ar fi extraordinar să ne putem bate pentru promovarea în Liga 1. E drept că este aproape imposibil să le mai prindem din urmă pe primele două clasate, Dunărea Călărași și Hermannstadt, însă putem să luptăm pentru locul 3, care asigură prezența la baraj. Cred că ar veni 30.000 de oameni pe stadion la Timișoara la un asemenea meci”, a precizat Ionuț Plămadă, care mai are contract cu ASU Politehnica până în vara acestui an.
ASU Poli a încheiat prima parte a sezonului pe locul 5, cu 36 de puncte, la șase puncte în spatele Chindiei Târgoviște, echipă care se află acum pe loc de baraj.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU