Într-o partidă extrem de importantă pentru menținerea în liga secundă, Juventus București și Luceafărul Oradea au încheiat la egalitate, scor 1-1. Rezultatul nu a fost pe placul niciuneia dintre tabere, ba mai mult, ambii antrenori au păreri diametral opuse asupra unor faze de joc.
Într-un interviu acordat imediat după finalul jocului. tehnicianul bihorenilor, Leo Grozavu, a spus că echipa sa trebuia să câștige în Colentina și a ironizat maniera de arbitraj a lui Eduard Ioniță. „Sunt dezamăgit pentru că am avut jocul la discreție, nu trebuia să plecăm de aici fără cele 3 puncte. Un adversar a avut cădere de calciu și > a tușit în fluier, cu asta am spus tot”.
De cealaltă parte, Dumitru Grigore, cel care a preluat frâiele formației alb-albastre după plecarea lui Constantin Schumacher a declarat următoarele: „După aspectul jocului cred că am pierdut două puncte. Acest punct nu mulțumește pe nimeni, mai ales că echipa adversă a mai avut doar o singură ocazie în afara golului.”
Tehnicianul „Găștii din Colentina” are o viziune total diferită și asupra fazei din minutul 80, în urma căreia formația sa a reușit să egaleze pe tabela de marcaj și să câștige primul punct din 2012: „Penalty-ul a fost fără drept de apel, ba mai mult, trebuia acordat și cartonaș roșu portarului, pentru că a avut acea intervenție din postură de ultim apărător.”
Chiar dacă Juventus nu a mai bătut pe nimeni din etapa a 4-a ( 1-0 pe teren propriu împotriva Chindiei Târgoviște), Dumitru Grigore speră totuși că echipa sa va evolua și anul viitor în al doilea eșalon al fotbalului românesc: „Se vede încă o lipsă de omogenitate la lot și asta pentru că au venit mulți jucători înainte de începerea campionatului. Chiar și așa, creștem de la meci la meci, suntem o echipă tânără și sper să acumulăm cât mai multe puncte până la sfârșitul campionatului.”
Cu toate că a trecut mai bine de o săptămână de la etapa precedentă, tehnicianul alb-albaștrilor nu a uitat să trimită săgeți către brigada de arbitri care a oficiat partida pierdută în deplasare, cu scorul de 1-2 în fața lui FC Maramureș: „Etapa trecută am fost privați de câștigarea unui punct. Atunci arbitrul a acordat extrem de ușor un penalty pentru echipa din Baia Mare în minutele de prelungire. După cum se vede, noi jucăm doar pe teren și vom face tot ce putem pentru a ne atinge obiectivul.”
Articol scris de Gabriel MORARIU