3 puncte sunt obligatorii!

24 Sep. 2010, 16:00 Campionat
3 puncte** sunt obligatorii!

CS Mioveni va încerca, astăzi, să
continue parcursul bun din ultimul timp și să își consolideze
poziția din clasament. După patru etape din acest tur de campionat,
fotbaliștii lui Cristi Negru ocupă locul locul doi în clasament, cu
opt puncte, cu patru mai puțin decât liderul, Petrolul. După
succesul din etapa trecută, de la Oradea, cu FC Bihor, argeșenii nu
concep alt rezultat decât victoria în meciul de astăzi, ora 18, de
la Mioveni, cu CSM Râmnicu Vâlcea.

Deși întâlnesc lanterna roșie a
clasamentului, directorul general al argeșenilor, Răzvan Tunaru, îi
avertizează pe jucători că nu vor avea o misiune ușoară.
„Chiar dacă suntem favoriți pe hârtie, sunt sigur că nu
vom avea un meci ușor. Cei de la Vâlcea nu au nici un punct în
clasament și vor veni să își vândă cât mai scump pielea. Sunt sigur
că vor veni să se apere. Este important să luăm cele trei puncte
puse în joc, pentru a ne menține poziția din clasament. Trebuie să
avem răbdare și ideal ar fi să marcăm cât mai repede, pentru a nu
intra în jocul lor. Cunosc destul de bine echipa din Vâlcea. În
afară de copiii pe care îi au, acum câteva etape au mai luat și
câțiva jucători experimentați. În lotul lor se regăsesc și
fotbaliști care au evoluat la noi. Este vorba de Cristi Bratu sau
Balauru. Alt rezultat în afara victoriei nu concep, pentru că nu
mai avem voie să facem pași greșiți, după semieșecurile cu Sibiul
și cu Poli Iași. Pentru acest joc, nu ne confruntăm cu probleme
medicale și sper să câștigăm”
, a spus directorul
general al CS Mioveni, Răzvan Tunaru.

Sursa: curier.ro

24 Sep. 2010, 16:00 Campionat
Pe aceeași temă