Jucătorii Daciei Unirea s-au prezentat, sâmbătă, la partida cu CS Afumați din etapa a 15-a a Ligii 2, iar la salutul oficial al publicului au afișat din nou un banner pe care scria „10 luni plătite doar cu promisiuni, conducem fotbalul brăilean pe ultimul drum!”, un mesaj către administrația locală brăileană, care, deși a promis încă din luna august că va ajuta financiar echipa fanion a orașului, nici până la acest moment nu a rezolvat problema.
În aceste condiții, Dacia Unirea a pierdut fără drept de apel în deplasarea de la Afumați, iar scorul afișat pe tabelă la finalul partidei putea fi cel puțin dublu raportat la ocaziile avute de echipa antrenată de Vasile Neagu. Echipa gazdă a deschis scorul foarte repede, în minutul 5, prin Răzvan Patriche, iar până la pauză ilfovenii s-au jucat cu ocaziile de gol. La rândul ei, Dacia Unirea ar fi putut să înscrie măcar golul de onoare, pentru că și-a creat două ocazii de gol, dar Alexandru Pop și Cubleșan nu au reușit să-l învingă pe Marinescu.
În repriza a doua s-a jucat de asemenea tot în jumătatea brăileană, însă echipa gazdă a înscris cel de-al doilea gol abia în cel de al patrulea minut de prelungire prin Dorin Burlacu, jucătorul introdus după pauză a șutat de la 10 metri la rădăcina barei fără speranțe pentru Țicrea. Tot Cubleșan a irosit cea mai mare ocazie de gol a brăilenilor în partea a doua a meciului.
„Noi ne-am exprimat în teren la nivelul la care suntem din punct de vedere valoric și organizatoric. Băieții au făcut tot ce au putut, dar am întâlnit o echipă foarte bună și nici dacă aveam tot lotul nu puteam câștiga la Afumați. Rezultatul este unul mincinos, putea fi 5 sau 6-0 pentru ei”, a declarat, pentru Obiectiv Vocea Brăilei, antrenorul Alin Pânzaru la finalul partidei.
Dacia Unirea a evoluat în formula: Țicrea – Gab. Niță, Covaciu, Stănciulescu, C. Mihai (Iosofache 60) – P. Ioan (M. Dima 34), Ol. Bucur – Ed. Oprea, C. Roșu (cpt.), Cubleșan (Banyoi 70) – Al. Pop
Articol scris de Costel FILIP
Foto: Obiectiv Vocea Brăilei