Partea a doua a campionatului Ligii 2 va fi una mai liniștită pentru echipele din subsolul clasamentului ca urmare a retragerilor din ultima vreme. Asta deoarece la finalul sezonului ar trebui să retrogradeze patru echipe, conform regulamentului. Adică locurile 11 și 12 din seria I, respectiv locul 11 din seria II, dar și pierzătoarea meciului de baraj dintre ocupantele locului 10 din fiecare serie.
Dacă nu se mai retrage nimeni, mai contează doar barajul
La această oră, Unirea Slobozia și Unirea Tărlungeni și-au anunțat abandonul, așa că din seria a doua nu mai retrogradează nimeni direct. În condițiile în care Săgeata va fi exclusă mai mult ca sigur, la reluarea campionatului, pentru a doua neprogramare, atunci și în seria I avem aceeași situație. Cu două locuri „ocupate”, nici de aici nu se mai poate retrograda direct.
Cu alte cuvinte, la această oră, singura primejdie o constituie barajul pentru salvarea de la retrogradare, dar orice nouă retragere din campionat va închide definitiv problema căderii din Liga 2. Așa că toată lumea stă acum cu ochii pe echipele cu probleme, în speranța că una dintre acestea va anunța că nu va mai continua să joace în partea a doua a campionatului.
Farul, Dorohoiul și Baloteștiul au scăpat de retrogradarea directă
Abandonului Sloboziei va duce la pierderea tuturor meciurilor din retur la masa verde, inclusiv cele deja jucate. Dacă adăugăm și pe Săgeata, care va avea parte de aceeași soartă o dată ce va fi neprogramată din nou și apoi exclusă, atunci clasamentul seriei I se dă peste cap total în zona subsolului.
Baloteștiul va avea cel mai mult de câștigat prin obținerea a cinci puncte, în timp ce și Dorohoiul va bifa un „bonus” de trei. În schimb, Farul va coborî până pe penultimul loc în clasament și va avea de tras pentru evitarea barajului.
Clasamentul general al seriei înainte de retragerea Unirii și excluderea Săgeții:
1. FC Voluntari 16 12 2 2 45-15 38 14
2. Rapid CFR Suceava 16 8 7 1 34-14 31 7
3. Academica Argeș 16 9 4 3 30-14 31 7
4. Gloria Buzău 16 8 1 7 26-27 25 1
5. SC Bacău 16 5 6 5 24-17 21 -3
6. Unirea Slobozia 16 5 6 5 19-16 21 -3
7. CF Brăila 16 5 5 6 19-26 20 -4
8. ACS Berceni 16 3 7 6 19-33 16 -8
9. Farul Constanța 16 2 6 8 16-30 12 -12
10. CS Balotești 16 2 5 9 17-28 11 -13
11. FCM Dorohoi 16 2 4 10 12-34 10 -14
12. Săgeata Năvodari* 16 7 3 6 18-25 4 0
*penalizată cu 20 de puncte pentru datorii față de foștii jucători
Clasamentul general al seriei după retragerea Unirii și excluderea Săgeții:
1. FC Voluntari 16 12 2 2 45-15 38 14
2. Rapid CFR Suceava 16 8 7 1 31-14 31 7
3. Academica Argeș 16 9 4 3 30-14 31 7
4. Gloria Buzău 16 8 1 7 27-27 25 1
5. SC Bacău 16 5 6 5 24-17 21 -3
6. CF Brăila 16 5 5 6 21-26 20 -4
7. ACS Berceni 16 4 6 6 23-32 18 -6
8. CS Balotești 16 4 4 8 22-26 16 -8
9. Unirea Slobozia 15 3 4 7 14-24 13 -8
10. FCM Dorohoi 16 3 4 9 15-33 13 -11
11. Farul Constanța 16 2 6 8 16-31 12 -12
12. Săgeata Năvodari* 15 6 3 4 14-22 1 -3
* penalizată cu 20 de puncte pentru datorii față de foștii jucători
**meciul Unirea Slobozia – Săgeata va fi anulat
***prin retragerea Unirii și excluderea Săgeții, ultima echipă din clasamentul play-out-ului, cu excepția celor două – care vor figura cu rol statistic, va disputa un baraj pentru salvarea de la retrogradare
FC Olt, CSM Râmnicu Vâlcea și Olimpia, cu un pas mai aproape de play-off
Ca urmare a retragerii din campionat, Tărlungeniul va pierde toate meciurile din retur la masa verde, inclusiv cele deja jucate. Asta înseamnă că vor fi avantajate toate echipele care au pierdut puncte cu gruparea brașoveană în primele cinci etape din retur. Vorbim aici de Fortuna, învinsă cu 5-4, FC Caransebeș, învinsă cu 2-1, dar și de ACS Poli și FC Olt, care au terminat la egalitate, scor 1-1.
Clasamentul general al seriei înainte de retragerea Unirii:
1. ACS Poli Timișoara 15 10 3 2 23-5 33 9
2. AFC Fortuna 15 7 5 3 25-19 26 5
3. CS Metalul Reșița 15 7 5 3 19-16 26 5
4. CS Mioveni 15 7 3 5 13-11 24 3
5. Unirea Tărlungeni 14 6 4 4 17-15 22 1
6. FC Olt Slatina 14 4 7 3 15-13 19 -2
7. CSM Râmnicu Vâlcea 15 3 8 4 11-12 17 -7
8. FC Olimpia Satu Mare 14 5 2 7 11-15 17 -4
9. Șoimii Pâncota 15 2 6 7 14-20 12 -12
10. FC Bihor Oradea 14 2 5 7 7-15 11 -10
11. FC Caransebeș 14 1 4 9 9-23 7 -14
Clasamentul general al seriei după retragerea Unirii:
1. ACS Poli Timișoara 15 11 2 2 25-4 35 +11
2. AFC Fortuna 15 8 5 2 24-14 29 +8
3. CS Metalul Reșița 15 7 5 3 19-16 26 5
4. CS Mioveni 15 7 3 5 13-11 24 3
5. FC Olt Slatina 14 5 6 3 17-12 21 0
6. CSM Râmnicu Vâlcea 15 3 8 4 11-12 17 -7
7. FC Olimpia Satu Mare 14 5 2 7 11-15 17 -4
8. Unirea Tărlungeni* 14 4 2 8 8-20 14 -7
9. Șoimii Pâncota 15 2 6 7 14-20 12 -12
10. FC Bihor Oradea 14 2 5 7 7-15 11 -10
11. FC Caransebeș 14 2 4 8 11-21 10 -11
*prin retragerea Unirii, ultima echipă din clasamentul play-out-ului, cu excepția Tărlungeniului – care va fi figura cu rol statistic, va disputa un baraj pentru salvarea de la retrogradare.
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ