Zdrîncă revine pe „Municipalul” severinean

18 Aug. 2010, 11:45 Bursa transferurilor
Zdrîncă revine** pe „Municipalul

Dacă în turul sezonului 2004-2005 era legitimat la fosta
divizionară B CS Building Vânju Mare, craioveanul Dan Zdrîncă va
apăra în noul campionat poarta echipei severinene.

„Când am jucat eu la Building, echipa își disputa
meciurile de acasă la Severin, dar Stadionul Municipal arăta
groaznic. Condițiile lăsau de dorit, la nivelul terenului,
vestiarelor sau tribunelor. Acum, s-a transformat într-o bază
sportivă de 5 stele: gazon impecabil, tribune dotate cu scaune sau
vestiare noi. Am înțeles că va avea și nocturnă. Încă nu am apucat
să văd stadionul renovat, dar abia aștept să revin pe Municipal. Am
văzut stadionul doar la televizor, la meciurile Universității
Craiova, și pot spune că acum arată superb”
, a spus
Zdrîncă, amintindu-și că a ajuns la CS Building chiar prin
intermediul lui Cornel Mihart, actualul antrenor principal de la FC
Drobeta. „Eu eram al treilea portar la Astra Ploiești,
iar Mihart m-a ajutat să ajung la Building, unde mi s-a oferit
posibilitatea să joc. Știu că a vorbit cu Iulian Băbaș, care era
atunci căpitanul echipei din Vânju Mare, și așa am ajuns la
Building. După doar un tur, eu am plecat, iar echipa a retrogradat
în Divizia C și sezonul următor a revenit pe terenul din Vânju
Mare. Acum sunt la Drobeta și sper să ne îndeplinim obiectivele.
Suntem la început și încă nu știm în ce eșalon vom juca. Sunt mulți
jucători noi și antrenorul decide pe care dintre ei îi va opri în
lot”
, a precizat portarul originar din Craiova.

A fost
coechipier cu Mihart, la Astra Ploiești

De altfel, Zdrîncă și Mihart au fost și coechipieri la Astra
Ploiești. „Am venit la FC Drobeta și pentru Cornel, pe
care îl cunosc de mult. El era căpitan la Astra și juca, iar eu
eram atunci pe lângă echipă, eram un tânăr portar de la clubul
ploieștean. Sunt planuri serioase la Severin și vreau să-mi ajut
noua echipă. M-am înțeles în principiu cu conducerea asupra
contractului și voi semna zilele acestea”
, a spus
portarul de 29 de ani.

Acesta se va reîntâlni la FC Drobeta și cu mijlocașul Florin
Drăcea. Fost jucător la Building, Drăcea a jucat în ultimele trei
sezoane la Minerul Mehedinți, iar vara aceasta s-a pregătit cu
nou-promovata în Liga a III-a, CS Termo, dar în final a semnat
pentru noua FC Drobeta. „Îl știu și pe Drăcea și am
înțeles că ar putea ajunge la Drobeta și Nicușor Poenaru, cu care
de-asemenea am fost coechipier la Building Vânju
Mare”
, a conchis Zdrîncă.

În cariera sa, goalkeeper-ul a mai apărat la Extensiv Craiova,
Oltul Slatina, FC Caracal, FC Brașov, Jiul Petroșani sau FC
Snagov.

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

18 Aug. 2010, 11:45 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă