Vișina vrea să-și întărească lotul cu foști jucători de la Sportul!

Vișina vrea să-și întărească lotul** cu foști jucători de la Sportul!

Oficialii celor de la Sportul Vișina Nouă intenționează, potrivit unor surse din interiorul clubului, să transfere, în această iarnă, câțiva jucători ce au evoluat pentru Sportul Studențesc, liberi de contract după desființarea echipei din eșalonul secund.

De altfel, conducerea clubului s-a arătat nemulțumită de evoluția actualilor componenți, iar mulți dintre ei ar putea fi înlocuiți.

Curățenia de iarnă nu va fi deloc greu de realizat, având în vedere faptul că unul dintre jucătorii formației din eșalonul al treilea declara că au fost puși să semneze rezilierea contractului înainte de a pleca în vacanță, cu mențiunea că vor fi contactați în ianuarie.

Rămâne de văzut dacă oficialii clubului vor apela tot la serviciile foștilor componenți sau dacă lotul va fi remaniat. Sportul Vișina nu și-a stabilit programul de pregătire al iernii.

Sursa: Gazeta nouă

Pe aceeași temă