Vespazian Colban părăsește pe FC Botoșani

01 Oct. 2009, 11:16 Bursa transferurilor
Vespazian Colban** părăsește pe FC Botoșani

Cu toate că a fost ultimul jucător legitimat de FC Botoșani în
acest sezon, Vespazian Colban nu va mai evolua pentru gruparea
locală. Atacantul de 31 de ani i-a anunțat pe tehnicienii și
acționarii echipei că nu poate face față ritmului de pregătire
impus de antrenorul FC Botoșani, Cristian Popovici, motiv pentru
care renunță la înțelegerea cu gruparea locală.

„După aproape două săptămâni în care am urmat un
program de pregătire separat de restul echipei, mi-am dat seama că
nu pot face față. Nu sunt ceea ce am vrut să fiu și de aceea am
luat decizia de a renunța. Vreau să rămân în amintirea publicului,
cum eram odată, nu să mă fac de râs”
, a declarat
Vespazian Colban.

Atacantul, care ultima oară a evoluat pentru Cetatea, crede că
pauza de șase luni pe care a făcut-o, din cauza accidentării
suferite la Suceava a făcut ca organismul său să răspundă în aceste
momente foarte greu solicitărilor la care a fost expus.
„Chiar am vrut să mai joc pentru FC Botoșani și îmi
pare rău că nu am reușit acest lucru. Decât să încurc și să țin un
loc ocupat degeaba în lot, mai bine las locul unui alt
jucător”,
a mai spus Colban.

Președintele FC Botoșani, Cornel Șfaițer, s-a arătat surprins de
decizia luată de Colban. „Noi i-am întins mâna, i-am
dat o șansă. Probabil a văzut ce vrea Cristi de la toți jucătorii
și a considerat că nu poate ține ritmul și că e timpul să se
retragă. Sincer să fiu, doream să mai văd niște eurogoluri de-ale
lui Colban”
, a afirmat Cornel Șfaițer, adăugând că
i-a propus fotbalistului să evolueze în Divizia D, la echipa sa, FC
Vorona.

Tehnicianul principal al FC Botoșani a precizat că a avut o
discuție cu Colban și a spus că nu a încercat să-l determine să-și
schimbe opinia deoarece fotbalistul știe foarte bine ce vrea să
facă în continuare. „Colban și-a dat seama că e foarte
greu și s-a retras. I-am spus de la început că îi va fi foarte
greu. El este destul de matur, nu este un tânăr de vreo 23-24 de
ani care să-și schimbe decizia de la o zi la alta. Mi-a explicat
motivele lui și sunt plauzibile în totalitate”
, a
afirmat Cristian Popovici.

Sursa:
sport.botosani.ro

01 Oct. 2009, 11:16 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă