Vântul schimbării bate puternic la ASU Politehnica! „E foarte posibil să fie mai multe plecări decât sosiri”

Vântul schimbării bate puternic la ASU Politehnica!**

ASU Politehnica Timișoara se va reuni săptămâna aceasta, dar nu în formula completă în care alb-violeții au și intrat în vacanță. Deocamdată, managerul sportiv Marius Cociu nu a putut da foarte multe detalii, dar a confirmat că numărul plecărilor va fi, mai mult ca sigur, mai mare decât al transferurilor.

Din informațiile noastre, Ionuț Plămadă (foto, text) și Adrian Poparadu vor părăsi echipa. De asemenea, pe lângă cei doi jucători cu experiență, vor mei pleca și tinerii Călin Popescu și Bogdan Miholca.

Clubul încearcă să facă reduceri salariale și ajunge să se despartă de Plămadă, venit în vara lui 2017, dar și de Poparadu, adus în același moment, și pe care, alături de plecatul Dănuț Bilia, antrenorul Petruescu îl menționa ca parte din „scheletul” echipei, împreună cu Ioan Mera, Cristian Scutaru și Alin Ignea.

Jucătorii Politehnicii, ofertați din liga a treia

Conform surselor din fotbalul timișorean, Mera, Scutaru și Ignea vor rămâne, după ce au acceptat să își mai diminueze salariile. În schimb, Bogdan Bozian ar fi vrut să plece și el la Chișineu Criș, locul 3 din Seria a 4-a a Ligii a 3-a. Arădenii i-au oferit un salariu foarte tentant, dar cei de la ASU nu renunță gratis la jucător.

„Deocamdată nu pot spune cine pleacă sau cine vine, pentru că nu am semnat niciun contract sau acord de reziliere. Gelu Velici este transferabil. Dar foarte posibil să fie mai multe plecări decât sosiri”, a declarat Cociu pentru Liga2.ro.

Întăriri în linia de mijloc

Despre noutăți, Marius Cociu a spus că are un transfer „pe țeavă”. „M-am înțeles cu un mijlocaș, dar încă nu am semnat. Este român”, a comentat managerul alb-violeților.

Echipa începe de miercuri, 9 ianuarie, să facă vizita medicală, cu un prim grup de fotbaliști. Alții vor merge la Policlinica sportivă joi dimineață, iar joi după-amiază va avea loc primul antrenament sub comanda lui Cosmin Petruescu.

Cantonamentul va fi pe plan local. În prima rundă, la final de februarie, Politehnica joacă la Luceafărul Oradea. Echipa susținută de galeria CVUCS este pe locul 11 în liga secundă.

Articol scris de Anda DELIU

Pe aceeași temă