UTA a transferat un campion pentru a-și asigura poarta. Grahovac, convins de Ciucă să vină la Arad: „Vin să promovăm. Poate să mă dorească și Steaua, nu contează”

UTA s-a răzgândit după doar o săptămână în privința transferului tânărului portar Bogdan Căucă (21 de ani), l-a pus pe liber și s-a reorientat rapid către un jucător cu experiență și pentru acest post, după ce până acum i-a adus pe fundașul Mădălin Ciucă (34 de ani, ex CSM Poli Iași), mijlocașul Ștefan Grigorie (35 de ani, ex FC Brașov) și atacantul Dan Roman (31 de ani, ex CFR Cluj). Conducerea echipei arădene a ajuns la un acord cu Branko Grahovac (34 de ani), goalkeeper care în ultimii șapte ani a apărat în Liga 1, fie la Oțelul, fie la Iași, acesta din urmă fiind clubul de care s-a despărțit în această vară.

Grahovac, care mâine, 8 iulie, va împlini 34 de ani, se află în drum spre Arad și va semna cu UTA, urmând a fi, fără îndoială, prima opțiune pentru Dan Țapoș și Adrian Mihalcea pentru postul de portar în noua stagiune.

Goalkeeperul bosniac de 1,90 metri a adunat peste 150 de prezențe în Liga 1 și vine la UTA pentru a ajuta la promovare, club care a ratat acest obiectiv în ultimele două ediții tocmai la baraj. Arădenii l-au pus pe liber în această vară pe Bogdan Miron, portarul titular din ultimele două sezoane.

„Dacă ceea ce mi s-a propus la telefon se respectă, voi fi noul portar al UTA-ei. Mi-am dat deja cuvântul conducerii clubului arădean, iar pentru mine cuvântul e sfânt. Poate să mă dorească și Steaua, nu contează. Am mai avut trei-patru oferte în această vară, nu știam dacă o să mai continui să joc, dar Mădălin Ciucă, fostul meu coleg de la Iași, m-a convins de faptul că e un proiect serios la Arad. Am fost coleg și cu Ștefan Grigorie, pentru puțin timp și cu Dan Roman, nu cred că voi avea probleme de acomodare. În plus de asta, sunt destul de aproape de casă, fac 5-6 ore cu mașina până la Srbac, la granița Bosniei cu Serbia. Vin la Arad să promovăm, nu se poate altfel”, a declarat, pentru Sport Arad, Branko Grahovac.

În cariera sa, pe lângă Oțelul Galați, pentru care a evoluat în patru sezoane și a câștigat campionatul și Supercupa, și CSM Poli Iași, unde a apărat în ultimele trei sezoane, a mai jucat pentru FK Bratstvo și FK Zeta (Muntenegru), FK ŽeljezniÍar (Bosnia-Herțegovina), FC Borac ĂŒaÍak (Serbia) și Kahramanmarașspor (Turcia).

Ceilalți doi portari ai UTA-ei sunt Alexandru Barna (24 de ani) și Sebastian Mara (19 ani).

Branko Grahovac va fi al șaselea transfer bifat de UTA în această vară, după fundașul Mădălin Ciucă (34 de ani, ex CSM Poli Iași), mijlocașul Ștefan Grigorie (35 de ani, ex FC Brașov), atacantul Dan Roman (31 de ani, ex CFR Cluj) și macedonenii Bujamin Asani (28 de ani) și Izet Ajrullahu (19 ani).


 

UPDATE: UTA a anunțat pe site-ul oficial al clubului că, în această după-amiază, a ajuns la un acord cu portarul Branko Grahovac.

Iată cum l-a prezentat pe bosniac:

„Născut pe 8 iulie 1983, goalkeeperul bosniac (1,90 m) s-a afirmat pe prima scenă din România între buturile Oțelului Galați: alături de formația de pe malul Dunării a cucerit, în 2011, titlul de campion și Supercupa României. Înainte să ajungă în Liga 1, a mai jucat la Bratstvo Gracanica, Zeta Golubovic, Zeljeznicar și Borac Cacak. Mai are o experiență în Turcia, la Kahmramanmarașspor, iar din 2014 a jucat la CSM Politehnica Iași.

În cei patru ani petrecuți la Galați și cei trei de la Iași a strâns 180 de meciuri în prima ligă din România, care se adaugă celor 81 din Superliga din Serbia. În ultimele trei sezoane, are 44 de partide fără gol primit, iar anul acesta a fost desemnat și cel mai bun portar din play-out. Are 6 prezențe în Champions League și alte 7 în Europa League.

Bun venit la UTA!”

Pe aceeași temă