Dorian Perianu este soluția găsită de cei de la Tărlungeni pentru postul de portar. După plecarea lui Muțiu la Dinamo și după ce Remus Dănălache și-a încheiat contractul cu gruparea brașoveană, oficialii Unirii au discutat cu mai mulți portari. Cum prima variantă, Eduard Pap, a picat, cei de la Unirea au ajuns la un acord cu experimentatul portar Dorian Perianu (33 de ani) de la Juventus București. Celălalt portar din lotul Unirii va fi Levente Mihok.
„Am ajuns la un acord cu Perianu, iar marți îl așteptăm la Tărlungeni să semnăm actele”, a declarat Kiss Iosif, președintele Unirii.
Perianu a confirmat negocierile cu cei de la Unirea și spune că marți se va prezenta la Tărlungeni. „Am discutat cu câțiva jucători de la Unirea cu care am fost coleg la Juventus București și mi-au spus ce se dorește la echipă. Știu că este un colectiv bun, cu oameni serioși în conducere. Sper să facem treabă bună și să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Perianu.
Marin Barbu, directorul tehnic al celor de la Juventus București, spune că Unirea a făcut o afacere bună prin transferul lui Perianu. „Este un băiat serios și sunt convins că cei de la Unirea au făcut o afacere bună prin aducerea lui Perianu. Noi avem nevoie de mai mulți jucători tineri pentru Liga a 3-a și vom conta în acest sezon pe un tânăr portar care nu are încă 19 ani”, a precizat Marin Barbu.
Goalkeeperul bucureștean a jucat până acum la Dinamo București U19, InterGaz București, CSM Râmnicu Vâlcea, Chindia Târgoviște, FC Botoșani, iar în ultimii doi a evoluat în Liga a 3-a la Juventus București.
Altfel, antrenorul Dan Bona va fi prezent astăzi la București, la Casa Fotbalului, pentru un curs de perfecționare al antrenorilor.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)