Unirea s-a întors la treabă! Șapte jucători în probe!

Unirea s-a întors la treabă!** Șapte jucători în probe!

Unirea Tărlungeni a reluat pregătirile, marți, 14 ianuarie. La primul antrenament din 2014 au lipsit Dumbravă, Enceanu și portarul Iacob, reveniți la FC Brașov, dar și Toderașcu, Căpățână, E. Popa și Bitez, cărora li s­-au reziliat contractele.

La capitolul veniri, singura certitudine este, deocamdată, împrumutul tânărului de 19 ani, Florin Cordoș, de la „U” Cluj, care poate evolua ca fundaș central sau dreapta. De asemenea, Laszlo Balint mai are în probe câțiva jucători, asupra cărora urmează să se lămurească, în perioada următoare.

Unirea Tărlungeni are în program două stagii de pregătire centralizată, ambele la baza proprie. Primul va avea loc între 27 ianuarie și 1 februarie, iar cel de-­al doilea, între 10 și 15 februarie. Momentan, s­-au perfectat trei jocuri amicale: pe 18 ianuarie, cu Sepsi Sf. Gheorghe, pe 25 ianuarie cu juniorii de la FC Brașov și pe 1 februarie, cu Conpet Ploiesti. Bineînțeles că vor fi stabilite și alte partide de pregătire, în funcție de starea terenurilor și de echipele aflate în zonă, pentru cantonamente.

„Am reluat antrenamentele, cu entuziasm și încredere, că anul 2014 va fi mai bun decât 2013. Va fi o perioadă de pregătire destul de lungă, în condițiile in care primul meci oficial îl vom avea în data de 15 martie – practic, o situație similară celei de anul trecut. Până atunci, însă, avem sarcina de a completa lotul cu jucători cu calități, asta în condițiile unui buget destul de mic. Avem discuții cu mai mulți jucători, în special jucători tineri, pentru că trebuie să avem soluții viabile, pentru a ne încadra în regulament, care obligă cluburile din Liga a 2-­a să aibă în teren cel puțin doi jucători născuți în 1992 sau chiar mai tineri. Sper ca în această perioadă de pregătire să ne ajute și condițiile meteo, deoarece e foarte greu să te antrenezi pe zăpadă sau pe terenuri înghețate. Indiferent însă de vreme, trebuie să atingem obiectivele pregătirii și să muncim pentru a avea rezultate in campionat”, a comentat antrenorul Laszlo Balint.

Portari: ­ Dărăbanț, Barna;

Fundași: ­ Vlăsceanu, Tatarciuc, I. Șerban, R. Barbu, Dobrea, Florin Cordoș („U” Cluj);

Mijlocași: ­ Iaru, Brujan, N. Cristea, Postolache, S. Marin, Neculai, Marcăș;

Atacanți: ­ Lita, Elek, Liviu Nicolae;

Jucători în probe: ­ Kiss, Antal, Pop (Școala de fotbal „Ardealul”), Oberstescu (ASU Poli), Lupu (CFR Cluj), M. Tudor (Boldești), Antoche (Balotești).

Sursa: Unirea Tărlungeni

Pe aceeași temă