Un portar și un fundaș tunisian, ultimele achiziții ale Brăilei. Numărul transferurilor echipei lui Alin Pânzaru a ajuns la zece

Un portar și un fundaș tunisian, ultimele achiziții ale Brăilei.** Numărul transferurilor echipei lui Alin Pânzaru a ajuns la zece

În ultimul amical desfășurat în această iarnă, victoria de la Călărași cu liderul Ligii 2, 2-1 cu Dunărea, Dacia Unirea Brăila a rămas fără portarul pe care Alin Pânzaru voia să-l utilizeze ca titular. Alexandru Țicrea s-a accidentat grav, suferind o fractura la mână, astfel că a devenit indisponibil pentru o perioadă lungă de timp și, cel mai probabil, va rata restul actulului sezon. În această situație, Brăila a fost nevoită să își caute de urgență un nou portar pe care să se baze în partea a doua a campionatului, una în care are ca obiectiv salvarea de la retrogradare.

Conducătorii Daciei Unirea s-au mișcat rapid și au ajuns la un acord chiar cu un brăilean. Paul Botaș (28 de ani), ultima dată la Voința Turnu Măgurele, în Liga 3, s-a alăturat lotului a devenit una dintre cele zece achiziții ale iernii.

Botaș, care a mai jucat la Brăila ultima dată în 2010, atunci când echipa se numea CF Brăila, a mai trecut între timp pe la Damila Măciuca, FC Voluntari, Rapid București, CS Afumați, Metalul Reșița (când era mutată la Snagov) și Voința Turnu Măgurele. În Liga 1 a apucat să apere în două meciuri, pe când era la Voluntari, în timp ce la Rapid a prins un meci în Liga 2.

Și tot în ultima zi de transferuri, Dacia Unirea l-a legitimat și pe fundașul central Hamza Ben Abda (22 de ani). Tunisianul a fost testat de antrenorul Alin Pânzaru în ultimele amicale și, se pare, că l-a convins. Ben Abda vine de la CA Bizertin, o echipă aflată la jumătatea primei ligi a Tunisiei. În cariera sa a mai fost legitimat și la Esperance Tunis U23.

„Paul Botaș a semnat cu Dacia Unirea Brăila! Noul venit în tabăra echipei noastre este născut pe 10 Februarie 1990 la Brăila și evoluează pe postul de portar. În cariera sa a evoluat pentru echipa noastră în perioada 2007-2012, Damila Măciuca, FC Voluntari, Rapid București și Turnu Măgurele! Mult succes, Paul! Bine ai revenit!”, a anunțat clubul Dacia Unirea pe pagina sa de facebook.

„Hamza Ben Abda a semnat cu Dacia Unirea Brăila! Noul venit în tabăra echipei noastre este născut în 1995 și evoluază pe postul de fundaș central! Ultimul club pentru care a evoluat a fost în prima liga tunisiană la CA Bizertin! Mult succes, Hamza!”, a mai scris Dacia Unirea.

În această iarnă, Dacia Unirea Brăila a mai semnat cu Marian Anghelina, Tudor Țăranu, Alin Manea, Raul Vitan, Alexandru Nicola, Alexandru Gîț, Sorin Sima și Jurgen Dushkaj. Cu Paul Botaș și Hamza Ben Abda, echipa antrenată de Alin Pânzaru a ajuns la zece achiziții pentru partea a doua a sezonului.

Altfel, Dacia Unirea Brăila joacă primul meci oficial din 2018 sâmbătă, de la ora 11:00, la Suceava, cu Foresta. Ambele echipe sunt vecine în clasament, pe locuri retrogradabile. Sucevenii au 20 de puncte, iar brăilenii 18.

Pe aceeași temă