Un grec în probe la UTA

18 Jan. 2012, 18:36 Bursa transferurilor
Un grec** în probe la UTA

La antrenamentul de miercuri dimineață ce s-a desfășurat sub forma unei partide între componenții lotului „Bătrânei Doamnă” și-a făcut apariția și un fotbalist nou, cu fizic de baschetbalist. Este vorba de Vasilios Galanis, un atacant grec, în vârstă de 25 de ani.

Cu un fizic impresionant (1,96 metri), vârful de careu nu este străin de fotbalul românesc. El a evoluat în sezonul trecut la Gaz Metan Mediaș în opt partide, în două dintre acestea (contra Urziceni și FC Timișoara) fiind chiar titular.

La momentul transferului său la gruparea medieșeană era comparat cu conaționalul său, Pantelis Kapetanos. Grecul nu a reușit să puncteze pentru medișeni, însă a oferit o pasă de gol în disputa pe care Gazul a câștigat-o cu 2-0 la Timișoara. „Am discutat cu Cristi Todea despre el, este un vârf masiv, tehnic, agil, pe care urmează să îl testăm în perioada următoare”, a declarat Dorin Stana, directorul de imagine al UTA-ei.

Galanis a reușit să puncteze de două ori în miuța de miercuri dimineață, prima sa reușită fiind una superbă, un șut în vinclu de la 16 metri lateral stânga.

El și-a început cariera la Xanthi Skoda, grupare pentru care a debutat în prima ligă elenă la 18 ani, trecând mai apoi prin curtea celor de la Panathinaikos Atena, Apollon Kalamaria, Gaz Metan Mediaș și o grupare din liga a treia germană.

Sursa: Sport Arad

18 Jan. 2012, 18:36 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă