Un golgheter al Farului din prima parte a sezonului, noua achiziție a Brăilei. Echipa lui Florentin Petre a ajuns la nouă achiziții

Dacia Unirea Brăila a pierdut fără drept de apel primele două meciuri oficiale din 2019, 0-3 cu UTA și 0-2 cu Academica Clinceni, însă continuă să spere la salvarea de la retrogradare, cu toate că e ultima în clasament și are doar 12 puncte acumulate după 23 de meciuri, cu 12 mai puțin decât echipa clasată pe prima poziție care asigură menținerea, Daco Getica București. Formația antrenată de Florentin Petre a reușit să achiziționeze încă un jucător, un atacant care în prima parte a sezonului a fost unul dintre golgheterii celor de la SSC Farul.

Cu toate că nu s-a aflat pe lista jucătorilor la care SSC Farul a renunțat în această iarnă, s-a pregătit alături de echipa constănțeană inclusiv în cantonamentul din Antalya și a jucat până și în ultimul amical înainte de reînceperea Ligii 2, chiar marcând în victoria cu 4-0 în fața celor de la CS Medgidia, Momodou Lamin Jallow (22 de ani) n-a mai fost păstrat în lot de Petre Grigoraș. În prima parte a campionatului jucase în 19 dintre cele 21 de meciuri, în 17 ca titular, și a marcat șase goluri, tot atâtea câte a avut și Alexandru Grigoraș. Nu a fost însă îndeajuns pentru antrenorul Petre Grigoraș, care nu l-a mai păstrat în lot după ce în această iarnă a adus 16 nume noi.

Jallow, originar din Gambia, a ajuns însă la altă echipă din Liga 2, la Dacia Unirea Brăila, care are ca obiectiv tot salvarea de la retrogradare. Atacantul african a fost prezentat oficial la Brăila și este a noua achiziție.

Pentru partea a doua a sezonului, Dacia Unirea a mai semnat și cu jucătorii: Jean Prunescu (29 de ani, fundaș, împrumut de la Petrolul), Alex Sahru (21 de ani, mijlocaș, ex Aerostar), Mihai Mușea (25 de ani, fundaș, ex AFC Odorheiu Secuiesc), Iulian Moldoveanu (19 ani, portar, ex SR Brașov), Alexandru Izmană (22 de ani, mijlocaș, ex CSM Școlar Reșița), Austin Rogers (23 de ani, portar, ex Ulaanbaatar City – Mongolia), Tiberiu Subțirică (20 de ani, mijlocaș central, ex CS Afumați) și Robert Căruță (23 de ani, mijlocaș, ex Știința Miroslava).

Dacia Unirea e ultima în Liga 2 și după etapa a 23-a, cu cele 12 puncte fiind la două puncte în spatele celor de la ACS Poli, prima echipă aflată deasupra, și la 12 distanță de Daco Getica, clubul aflat pe locul 15, cel care asigură menținerea. Sâmbătă, de la ora 11:00, Brăila are meci la fel de greu, pe terenul liderului Sportul Snagov.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă