Nu doar Rapid a început săptămâna cu un nou transfer, cel al fundașului Tano Bonnin, ci și o altă contracandidată în lupta pentru promovare. Petrolul a obținut semnătura pentru acest sezon, cu drept de prelungire, cu mijlocașul Gabriel Deac (24 de ani), liber de contract după ce s-a despărțit de FC Voluntari.
Jucătorul se antrena de săptămâna trecută cu echipa ploieșteană, însă astăzi cele două părți au bătut oficial palma.
Gabriel Deac (foto, alături de Marius Stan, președintele Petrolului) e originar din Bistrița, a trecut pe la Academia Gheorghe Hagi, iar din vara lui 2014 a ajuns la FC Voluntari, unde a jucat constant. În sezonul trecut a prins 29 de meciuri, însă în doar nouă a fost utilizat ca titular, și a marcat două goluri, iar în cel actual a fost trimis pe teren în șapte partide.
UPDATE: Petrolul a anunțat oficial achiziționarea lui Gabriel Deac:
„Oficial: Gabriel Deac a semnat cu FC Petrolul Ploiești!
Aflat în pregătiri cu echipa noastră încă de la începutul săptămânii trecute, mijlocașul Gabriel Deac a devenit, în mod oficial, jucătorul „galben-albaștrilor”, el parafând un angajament valabil până la finalul actualei stagiuni, cu opțiune de prelungire din vara viitoare.
În vârstă de 24 de ani, născut la Bistrița, Gabriel Deac a evoluat, în ultimele sezoane, pentru FC Voluntari, formație cu care a câștigat Cupa și Supercupa României. Cu șapte prezențe în această ediție a Ligii I, Deac are, în total, 84 de apariții în primul eșalon, toate în tricoul grupării ilfovene.
Bun venit, Gabriel Deac!”
Semnează și Younes Hamza. De marți e la antrenamente
La Ploiești a ajuns, între timp, și Younes Hamza (33 de ani), ultima dată la Aris Salonic, în Grecia. Tunisianul se va alătura antrenamentelor conduse de Flavius Stoican începând de marți, însă perfectarea transferului său va mai dura câteva zile. Fiind jucător extracomunitar, legitimarea sa necesită mai multe formalități. Cert este că și în privința sa lucrurile sunt clare.
Săptămâna trecută, președintele Marius Stan spunea că în privința lui Younes Hamza discuțiile au ajuns la nivelul avocaților. „Așa cum apărut prin presă, evident, nu pot să neg, avem discuțiile mai mult decât avansate cu Younes Hamza. Și-a reziliat contractul. La momentul de față îl are reziliat cu echipa lui din Grecia. Sunt niște amănunte pe care avocatul clubului și cu avocatul lui Younes le discută. Sunt doar de amănunt, nu de fond. Sper să reușim să îl aducem în rândurile noastre”, transmitea Marius Stan la conferința de presă în care era prezentat atacantul Ștefan Blănaru, adus de la FC Hermannstadt.
Younes Hamza a scris istorie la Ploiești în cele trei sezoane, între 2012 și 2014, în care a îmbrăcat tricoul Petrolului. Jucătorul s-a despărțit recent de Aris Salonic, pentru care a evoluat doar trei minute într-un singur meci în acest sezon, după ce în ediția trecută era utilizat în 24 de partide și marca 9 goluri. Pentru „lupi” a marcat 37 de goluri în 64 de meciuri. După ce a plecat de la Petrolul, tunisianul a jucat la Botev Plovdiv, Ludogorets (ambele din Bulgaria), Tractor Sazi (Iran), Xanthi (Grecia), BB Erzurumspor (Turcia), Al Ahli (Qatar) și Aris Salonic (Grecia).
UPDATE 2: Petrolul a confirmat în mod oficial înțelegerea cu Younes Hamza. Atacantul tunisian va fi prezentat la echipa ploieșteană într-o conferință de presă care va fi organizată marți:
„Așteptarea a luat sfârșit: HAMZA YOUNES se întoarce pe „Ilie Oană” și va pune umărul la revenirea Petrolului în primul eșalon!
Unul dintre cei mai iubiți jucători care a îmbrăcat, în ultimii ani, tricoul „galben-albaștrilor”, Younes (33 ani) și-a încheiat conturile cu gruparea elenă de prim eșalon Aris Salonic, alegând să-și continue cariera la FC Petrolul Ploiești. El va fi prezentat, oficial, mâine, în cadrul unei conferințe de presă.
Atacant rasat, Younes i-a cucerit definitiv pe suporterii petroliști cu evoluțiile sale din perioada 2012-2014, atunci când a reușit să marcheze de 37 de ori în cele 64 de prezențe ale sale în tricoul „galben-albastru”. Goluri cu care a contribuit substanțial la salvarea de la retrogradare, în returul campionatului 2011-2012, iar, mai apoi, la clasările pe podiumul primului eșalon (2012-2013 și 2013-2014) și, bineînțeles, la Cupa României adjudecată în 2013.
Născut la Monastir, Hamza Younes a evoluat în țara natală pentru US Monastir, CS Sfaxien și ES Sahel, înainte de a avea o primă experiență europeană, la Petrolul Ploiești. În ianuarie 2014, după despărțirea de „lupi”, jucătorul tunisian a semnat cu Botev Plovdiv (Bulgaria), pentru ca, după o jumătate de an, să treacă la mai titrata Ludogorets Razgrad, jucând, cu campioana Bulgariei, inclusiv în grupele Champions League. În 2015 a ajuns în Iran, la Tractor Sazi Tabriz, iar din vara lui 2016 s-a întors pe Continent, semnând cu gruparea elenă Skoda Xanti. Ulterior, Hamza Younes a mai jucat în Turcia, la BB Erzurumspor, și în Qatar, la Al Ahli, pentru ca, din vara lui 2018, să fie sub contract cu Aris Salonic, având 24 de prezențe și 9 goluri marcate în ultima ediție a primului eșalon din Grecia”.
Articol scris de Marius ANGHEL