„U” Cluj a semnat cu încă un jucător aflat în ultimele șase luni de contract. Noua achiziție a crescut la Dinamo și joacă la o rivală din Liga 2

Universității Cluj îi plac jucătorii aflați în ultimele șase luni de contract cu alte echipe. După Nicolae Pîrvulescu și Andrei Răuță, mijlocaș de la Pandurii, respectiv fundaș de la Academica Clinceni, cu care s-a semnat de acum și având speranța că-i va aduce în lot cel târziu din vară, clubul manageriat de Ioan Ovidiu Sabău a realizat în ultima zi a lunii ianuarie o nouă achiziție în acest fel.

„U” a anunțat pe site-ul oficial că a semnat pe trei ani cu fundașul Vlad Motroc (20 de ani), care a intrat în ultimele șase luni de contract cu Daco Getica București. Înțelegerea intră în vigoare de la 1 iulie, la fel ca și în cazul lui Pîrvulescu și Răuță, însă clujenii speră, acum, să ajungă la un acord cu fosta prim divizionară să-l lase de jucător să se alăture din acest moment lotului condus de Bogdan Lobonț.

Vlad Motroc și-a făcut junioratul la Dinamo, iar cu Daco Getica a semnat în vara lui 2018. În prima parte a sezonului a fost folosit în 18 meciuri dintr-un total de 21, în 16 dintre ele începând ca titular. În plus, a marcat și un gol, în egalul cu FC Argeș (1-1). Alături de echipa U19 a lui Dinamo a câștigat Cupa României.

„Universitatea Cluj a reușit să obțină semnătura unuia dintre fundașii de perspectivă ai României. Câștigător al Cupei României U19 cu Dinamo București, Vlad Motroc (20 de ani) și-a pus semnătura pe un contract valabil pentru următoarele trei sezoane cu clubul nostru. Înțelegerea va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie.

Crescut de Dinamo București, club cu care și-a trecut în palmares Cupa României U19 în vara trecută, după o finală decisă la penalty-uri contra FCSB, Motroc a evoluat în această ediție de campionat pentru Daco-Getica București, formație din Liga a II-a. Azi, a semnat un contract pentru următorii trei ani cu Universitatea devenind cel de-al cincilea fotbalist care-și pune „șapcă roșie” în această iarnă, după Daniel Pârvulescu, Ionuț Ursu, Mircea Axente și Andrei Răuță.

Bine ai venit, Vlad!”, a anunțat Universitatea Cluj.

Vlad Motroc este fiul lui Florin Motroc, un fost mijlocaș care a evoluat pentru Rapid, Sportul, FC Argeș, Selena Bacău, Ceahlăul, Farul, Sheriff Tiraspol, UM Timișoara sau Al Jahra (Kuwait), dar și nepotul lui Ion Motroc, un fost campion cu Rapid în 1967 și fost jucător la Sportul, FCM Reșița, Poli Iași sau Chindia.

În 2019, Universitatea Cluj i-a mai achiziționat pe Nicolae Pîrvulescu (ex Pandurii), Ionuț Ursu (împrumut de la Sepsi OSK), Mircea Axente (ex Dinamo) și Andrei Răuță (Academica Clinceni). Pe Pîrvulescu a reușit să-l aducă de acum în lot, după ce a plătit, spun sursele Liga2.ro, circa 10.000 de euro clubului Pandurii, în timp ce Răuță încă e la Clinceni, fiindcă, așa cum scriam mai sus, este în ultimele șase luni cu actuala sa echipă.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă