Transfer surpriză la CSM Reșița. Andrei Dumitraș a ajuns și el sub comanda lui Dorinel Munteanu. „Acum așteptăm să ne îndeplinim obiectivul”

Transfer surpriză la CSM Reșița.** Andrei Dumitraș a ajuns și el sub comanda lui Dorinel Munteanu.

CSM Reșița a început această săptămână cu o nouă achiziție pentru partea a doua a sezonului, a 14-a în total. Echipa lui Dorinel Munteanu și-a adus încă un jucător cu experiența Ligii 1, după Laurențiu Rus, Laurențiu Buș, Victoraș Astafei, Alberto Cobrea și Alin Dudea. Fundașul Andrei Dumitraș (32 de ani), ultima dată la Concordia Chiajna, a semnat un contract până la finalul actualului sezon, cu drept de prelungire, cu echipa din Valea Domanului.

Andrei Dumitraș, al 14-lea transfer al Reșiței

Liber de contract după ce s-a despărțit de Concordia Chiajna după încheierea cantonamentului din Turcia al echipei ilfovene, Andrei Dumitraș a fost ofertat de CSM Reșița și a ales să continue în Liga 2 cu trupa condusă de Dorinel Munteanu, care are ca obiectiv menținerea în Liga 2.

„Bine ai venit, Andrei Dumitraș!
Jucător care a evoluat la echipe precum Ceahlăul Piatra Neamț, Steaua București, CS Universitatea Craiova, FC Viitorul Constanța, FC Botoșani sau Concordia Chiajna a semnat azi cu noi, iar pe această cale îi dorim mult succes!”
, a anunțat CSM Reșița.

Fundașul originar din Pomârla, comună din județul Botoșani, a evoluat în prima parte a sezonului în 13 meciuri pentru Concordia Chiajna, în 12 ca titular și doar într-unul fiind înlocuit. În cariera sa a mai jucat pentru Ceahlăul Piatra Neamț (Liga 1 și Liga 2), FCSB, U Craiova, Viitorul și FC Botoșani.

„Este un jucător cu experiență și poate juca pe mai multe posturi în apărare. Dorinel a mai vrut un jucător pentru că pot apărea accidentări și suspendări, iar noi am făcut eforturi și l-am adus pe Andrei. Este important pentru mine dacă Dorinel Munteanu este mulțumumit de lotul pe care îl are. Cred că am făcut cele mai multe transferuri, toate cu acordul staffului tehnic, așa cum este normal până la urmă. Acum așteptăm să ne îndeplinim obiectivul”, a spus, pentru Liga2.ro, Cristian Bobar, președintele CSM Reșița.

În această iarnă, CSM Reșița i-a legitimat pe: Gabriel Dodoi (împrumutat de la Rapid), Laurențiu Rus (ex Sănătatea Cluj), Laurențiu Buș (ex Academica Clinceni), Rareș Ispas (împrumutat de la CFR Cluj), Alin Țegle (împrumutat de la U Craiova), Bogdan Szijj (revenit la Reșița, ultima dată la FC Voluntari), Arsene Luboya (ex CSM Ceahlăul Piatra Neamț), Yvan Yann Erichot (ultima dată la IBV, în Islanda), Fernando Dobre (împrumutat de la Academia Dan Chilom), Mădălin Calu (împrumutat de la SCM Gloria Buzău), Victoraș Astafei (ex Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Alberto Cobrea (ex Poli Iași) și Alin Dudea (împrumutat de la Dinamo).

CSM Reșița ocupă locul 16 în Liga 2, retrogradabil, cu 21 de puncte, iar în următoarea etapă joacă vineri, pe teren propriu, de la ora 17:30, cu SCM Gloria Buzău.

Articol scris de Marius ANGHEL

Pe aceeași temă