Atacantul nigerian împrumutat de Universitatea Cluj la Arieșul,
Nwakaeme Anthony (foto la minge), anunță că și-ar dori să joace
pentru „studenți” și spune că sosirea la Turda nu a reprezentat un
pas înapoi în cariera sa. El a marcat primul gol al amicalului
câștigat marți de formația turdeană împotriva lui „U”, scor
2-1.
„Tony” a deschis scorul cu o execuție pe lângă goalkeeperul
Boșneag, după ce l-a depășit pe Izvoranu, fiind principalul pericol
al buturilor clujene pe durata primei reprize. Atacantul de
culoare, care a mai jucat în prima ligă din Nigeria, afirmă că a
acceptat împrumutul la Turda în lipsa altei variante, dar că și-ar
dori să joace cu „U” în Liga I.
„Nu am avut altă opțiune, a fost alegerea conducerii
Universității să mă trimită aici. Mutarea la Arieșul nu a fost un
pas înapoi pentru că aici pot să joc mai mult. Sper să revin la «U»
Cluj”, a declarat Anthony, integralist în înfrângerea
suferită de turdeni runda trecută la Arad, 1-4, la debutul său
pentru echipa turdeană. Conducerea Arieșului a vorbit în termeni
laudativi la adresa nigerianului și apreciază că jucătorul va
„exploda” în actuala stagiune.
Tony a ajuns de două luni la U
Cluj
„Anthony este un fotbalist foarte bun. La Arad, toată lumea ne-a
întrebat de unde l-am adus, dar le-am spus că e fotbalistul
Universității Cluj. Sunt sigur că va fi urmărit de către cei de la
«U» și, probabil, la iarnă sau în primăvară va ajunge în curtea
lor. Dacă ar fi jucat de la începutul campionatului, acum eram pe
primele două locuri. Sper să își facă datoria la noi și să fim cât
mai sus în clasament”, a declarat Virgil Blasiu,
președintele de onoare al FC Arieșul.
Nwakaeme Anthony a ajuns la „U” acum două luni, dar a fost
împrumutat la Arieșul alături de alți trei „studenți”: Bogdan
Dolha, Fabian Teușan și Radu Danciu. „Tony” a debutat la noua sa
echipă abia etapa trecută din cauză că turdenii au obținut cu
dificultate certificatul internațional de transfer din Nigeria.
Sursa:
Ziua de Cluj